Vasile Ștefănescu, COTAR: ASF trebuie să răspundă pentru falimentul City Insurance și situația Euroins

Publicat: 09 sept. 2021, 17:46, de Ziarul Puterea, în ECONOMIE , ? cititori
Vasile Ștefănescu, COTAR: ASF trebuie să răspundă pentru falimentul City Insurance și situația Euroins
Vasile Ștefănescu

Compania de asigurare City Insurance se pregătește de faliment, după ce Fondul de Garantare a Asiguraților a anunțat Autoritatea pentru Supraveghere Financiară că acționarii nu au virat sumele necesare pentru asigurarea capitalului minim necesar. Dar situația City Insurance nu este nouă, iar supraveghetorii din ASF ar fi trebuit să ia măsuri din timp pentru a nu se ajunge la faliment.

Vicepreședintele ASF, Cristian Roșu, numit de Parlamentul României în conducerea ASF, trebuie să răspundă material, civil sau penal după caz pentru prejudiciile aduse păgubiților, atât persoane fizice, cât și juridice. Autoritățile statului trebuie să verifice și să comunice public complicii la frauda lui City Insurance. Persoanele din ASF care au acoperit în mod repetat și intenționat toate golăniile unor firme de asigurări trebuie să răspundă, iar autoritățile statului trebuie să se trezească. Solicităm din nou Parlamentului României că nu mai poate rămâne simplu spectator la ceea ce se întâmplă în această piață. V-am votat și vă plătim să ne sprijiniți, nu să ne băgați în faliment. Vrem să plătim taxe și impozite la stat, domniile voastre doriți?” spune Vasile Ștefănescu, COTAR.

Pare iminent falimentul City Insurance, iar acesta după doi ani în care patronatele din transporturi și mass-media au anunțat, aproape în fiecare lună, ce urma să se întâmple.

Dar nimeni nu a ținut cont de avertismente. Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu poate pretinde că nu a știut care este situația firmei de asigurări, mai ales acum, când se confirmă 100% predicțiile și somațiile lansate în spațiul public, potrivit dcnews.ro.

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) a avertizat, în nenumărate rânduri, în ultimii doi ani și jumătate, asupra pericolului prăbușirii pieței de asigurări auto obligatorii RCA. Chiar luna trecută, confederația a tras încă un semnal de alarmă, acuzând Parlamentul Romaniei că a devenit complice cu ASF. Acuzațiile la adresa instituției condusă de Nicu Marcu sunt că, în loc să oprească acest dezastru, nu a făcut, în această perioadă, decât să asiste, fără reacții, la ceea ce jucătorii din piață anunțaseră că urma să se întâmple. COTAR anunța încă o dată, pe 8 august 2021, că de peste doi ani există grave probleme în cadrul pieței de asigurări private din România. O piață pe care de mult timp nu o mai supraveghează sectorul de asigurări din cadrul ASF.

Am transmis semnale de alarmă, am cerut ajutorul Parlamentului, al Guvernului, al Președintelui. Am transmis zeci de comunicate de presă care au fost preluate permanent de mass-media. Am făcut calcule financiare și am arătat spre ce se îndreaptă această piață, prin complicitatea cu instituțiile care ar fi putut să oprească acest dezastru anunțat. Am cerut sprijin pentru a i se atrage atenția domnului Cristian Roșu, numit de Parlamentul României pentru a răspunde de acestor sector important din cadrul ASF, să-și facă treaba pentru care este plătit de statul român, dar nicio instituție nu a luat nicio măsură. Nu poate spune nimeni că nu s-a știut, pentru că le dăm noi arhiva cu documente, calcule, predicții, comunicate de presă și articole apărute în mass-media, în ultimii doi ani și jumătate, să vadă că deși am făcut noi treaba în locul lor, nici măcar nu ne-au băgat în seamă”, a declarat, pentru DC News, Vasile Ștefănescu, președintele COTAR.

La puțin timp de la numirea în frunte ASF, Nicu Marcu declara pentru ZF că City Insurance și Euroins au ajuns să dețină 75% din piața RCA. Situație care ar fi trebuit să ducă la măsuri urgente pentru a impiedica distorsionarea pieței.

Românii plătesc și pagubele și salariile supraveghetorilor

Falimentul City Insurance înseamnă 3 milioane de polițe de asigurări care vor ajunge la Fondul de Garantare, adică tot noi le vom plăti, din banii de la bugetul statului. Cu toate acestea, nimeni nu răspunde pentru situația creată și pentru prejudiciul imens care a fost adus celor 3 milioane de asigurați și statului român.

Salariile de mii de euro pe lună ale celor care nu vor fi trași la răspundere, din cadrul ASF, rămân neatinse. La fel și privilegiile dintr-o instituțiile a statului care are în atribuții reglementarea pieței. Prejudiciul îl plătesc, în continuare, toți românii. În plus, așa cum patronatele din transporturi anunțaseră deja, în ultimii doi ani, cei care fac accidente de circulație și au poliță RCA de la City Insurance nu mai sunt primiți la niciun service auto. Pagubele și le vor plăti singuri.

Urmează Euroins?

Piața de asigurări din România a ajuns din nou în situația de acum 5 ani. COTAR a avertizat și în legătură cu situația Euroins, nu doar a City Insurance, acestea fiind primele două societăți de asigurări care vând polițe RCA, având grave dificultăți financiare, ceea ce urma să ducă, în mod inevitabil, către situația actuală în care a ajuns City Insurance, de a nu-și mai putea onora obligațiile de despăgubire. Încă de la începutul lunii august, cei care erau implicați în accidente rutiere și aveau poliță RCA de la City Insurance erau programați pentru constararea daunei în a doua jumătate a lunii septembrie, încălcându-se termenul legal e de 3 zile lucrătoare.

De asemenea, COTAR a anunțat că și Euroins achită despăgubirile cu mare întârziere și angajații companiei calculează conform unor criterii doar de ei știute, fără nicio legătură cu legea RCA. Și în acest caz, acțiunile autorității de supraveghere sunt aproape inexistente. De altfel, ASF s-a remarcat de-a lungul timpului prin nivelul astronomic al salariilor, zeci de mii de euro lunar pentru șefii numiți politic și mii de euro pentru angajații ”de rând”, cei mai mulți rubedenii de politicieni.

Reclamații în 4 ani cât în Germania în 14

Numărul reclamațiilor la ASF, la adresa firmelor de asigurări, a crescut cu aproape 500% față de acum 4 ani. Doar în luna august 2021, doar City Insurance și Euroins au cumulat echivalentul reclamațiilor înregistrate de întreaga piață germană RCA în decurs de 14 ani. Dacă o firmă oarecare ar prezenta extrase de cont false, de zeci de milioane de euro, în fiecare lună, sau dacă ar transmite raportări financiare false și ar încălca o lege specială de sute de ori pe zi, acea firmă ar fi imediat închisă, iar administratorul ei ar fi cercetat penal imediat. Aceste lucruri nu s-au întâmplat, însă, în cazul marelui asigurator City Insurance, până când s-a ajuns la situația actuală, în care prejudiciul va fi plătit de la bugetul statului român.

ASF impusese companiei ca până la începutul acestei săptămâni să facă o capitalizare de 150 de milioane de euro, pentru restabilirea nivelului fondurilor proprii de bază eligibile care acoperă cerinţa minimă de capital (MCR). ASF a anunțat, ieri, că va analiza situaţia de fapt şi va lua deciziile care se impun, în conformitate cu prevederile legale. Firmei City Insurance i se va ridica autorizaţia de funcţionare, urmând să se ceară procedura de faliment, în cel mai scurt timp.

Ceilalți asiguratori vor plăti către Fond

Legea falimentului protejează creditorii de asigurare, astfel încât cei care au păţit dauna trebuie să-şi recupereze banii, iar acest mecanism implică Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Astfel, cu cât decizia falimentului este luată mai repede, cu atât sunt mai puţin complicate cererile care ar trebui să fie soluţionate de către Fondul de Garantare.

Până în acest moment se estimează că vom plăti pentru City Insurance, din banii noștri, sute de milioane de lei, bani pe care toți ceilalți asiguratori trebuie să-i aducă la Fondul de Garantare, deoarece așa funcționează mecanismul. Practic, ceilalți asiguratori din piață sunt obligați acum să aducă acele contribuţii suplimentare la fond, pentru că fondul se finanţează din contribuţiile celorlalţi asigurători. City Insurance deține 40% din totalul pieţei RCA.