Vaslui: De la stații pentru alimentarea vehiculelor electrice la spălatul corect al dinților

Consiliul Judeţean (CJ) Vaslui a anunțat că are o dorință: de a amplasa staţii de alimentare pentru vehicule electrice în mai multe zone din judeţ.

Și CJ are chiar un program cu un obiectiv care le oferă vasluienilor o stare generală de bine, că o problemă care chiar îi frământa este pe cale să le dea pace și anume ”reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehicule de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic”.

Probabil, ca în Vaslui și în alte locuri din Uniunea Europeană administrațiile au dorințe similare. S-ar putea ca nici Parisul să nu aibă suficiente stații de alimentare pentru mașinile electrice. Așadar, iată, măcar cu Vasluiul suntem în pas cu vremurile, că dorințele administrației județului sunt în parte similare cu cele ale Parisului și chiar ale Uniunii Europene.

Ar mai fi niște aspecte care dau farmecul și fac diferența, chiar dacă le provoacă vasluienilor dureri … de dinți.  Potrivit unei știri a Agenției de Presă Rador, la Huși, localitate din județul Vaslui, unul din puținii medici stomatologi, a început pe cont propriu să-i învețe pe copii cum să se spele corect pe dinți, adică tehnicile unui periaj corect pentru protejarea danturii.

Pe la Consiliul Județean, unde se muncește de zor pentru elaborarea de programe pentru  reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, sigur nu au ajuns date altminteri oficiale: în tot județul sunt 160 de medici stomatologi în sistemul privat și doar 9 în sistemul public, că mare parte din vasluieni nu ajung la un stomatolog pentru că n-au bani și atunci când se încumetă o fac pentru că durerile îi scot din casă, că mulți adolescenți n-au călcat niciodată într-un cabinet stomatologic, iar atunci când sunt printre fericiții care au pastă și periuță, nu știu cum să le folosească în mod corect.

Dar, în general, în județul Vaslui e ”ghinișor”, pentru că administrația face programe și pregătește pentru locuitori staţii de alimentare pentru vehicule electrice.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...