Vedetă înșelată și-a găsit liniștea în biserică (VIDEO)

Are 43 de ani și divorțat de soțul ei în urmă cu trei ani, după ce acesta a înșelat-o. Acum spune că și-a revenit într-un anume fel. O vedetă înșelată și-a găsit liniștea în biserică.

Artista de muzică populară Claudia Ghițulescu, în vârstă de 43 de ani, a divorțat de soțul ei în urmă cu trei ani, după ce acesta a înșelat-o. Vedeta a povestit acum traumele prin care a trecut și cât de afectată a fost în acea perioadă.

Vedetă înșelată și-a găsit liniștea în biserică: „M-am rugat mult”

Nu am fost pregătită pentru aceasta schimbare, faptul că am pierdut și o sarcină, eram pe un fond destul de sensibil, mi-a luat ceva timp să înțeleg multe. Perioada divoruțului am trecut-o ușor, fără ajutor și consiliere de specialitate. Am vrut să stau cu mine și m-am rugat mult, îmi găseam liniștea în biserică și rugăciune”, a declarat Claudia Ghițulescu presei.

Această etapă a vieții mele mi-a adus numeroase lecții de viață, iar experiența dureroasă mi-a arătat că sunt pregătită pentru orice și că există un preț pe care l-am plătit pentru limitările învechite pe care le aveam”, a mai spus Claudia Ghițulescu.

Cine e vedeta care și-a găsit liniștea în biserică

Claudia Ghițulescu este una dintre interpretele cunoscute de muzică populară de la noi. S-a născut la Craiova și a iubit de mică muzica oltenească. Primul contact cu muzica populară l-a avut prin intermediul verișoarei ei, cântăreața de muzică populară Mariana Ionescu Căpitanescu. Aceasta a ascultat-o cântând și a îndrumat-o să meargă la școala populară de muzică din Craiova.

După ce a terminat școala populară, Claudia a plecat la București pentru a studia Facultatea de Muzică.

În București, Claudia a întâlnit familia Chiriac care a fost ca a doua familie, găzduind-o pentru câțiva ani și încurajnd-o atunci când s-a simțit singură.

Claudia Ghițulescu a cântat la început muzică populară, iar după ce a apărut muzica etno a trecut la acest gen muzical, în care de altfel este prezentă cu multe melodii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Stop joc. PSD și PNL au decis: Braț la braț, la...

Jocurile politice între PSD și PNL privind cele patru rânduri de alegeri de anul viitor au intrat în linie dreaptă și deja cele două...

Directorul Florin Nicolae, pas cu pas, mușamalizează aranjamentul mafiot regizat de...

Directorul general al Agenției Domeniilor Statului (ADS), Florin Nicolae, face eforturi disperate să mușamalizeze aranjamentul mafiot „țesut” de fostul director George Sava, prin care...