„Vedeta” Târgului de Turism de la New York a ajuns consilierul ministrului Economiei

Publicat: 27 iul. 2023, 09:30, de Ion Teleanu, în News , ? cititori
„Vedeta” Târgului de Turism de la New York a ajuns consilierul ministrului Economiei

Ministrul Radu Oprea, încearcă de mai bine de o lună de zile să-și facă cât de cât o echipă la Ministerul Economiei, fapt pentru care și-a tras un consilier controversat școlit de PD.

Radu Ancuța, școlit de PD, recuperat de PSD

Noul ministru al Economiei, Radu Oprea, și-a luat un consilier controversat care anul trecut a fost „vedeta” unui scandal destul de mediatizat. Este vorba despre Radu Ancuța, cel care a fost șeful oficiului Consular de la New York. Însă după „performanța” din SUA a ajuns consilierul directorul general de la Salrom, Dan Constantin Dobrea. Acesta s-a ”remarcat” anul trecut în fotografie postată de Consulatul României la New York devenită virală cu ocazia Târgului de Turism de la New York, unde standul țării noastre a fost decorat cu poze în format A4 pe un fundal negru (vezi FOTO). ​Călin Radu Ancuța, care apare în centrul fotografiei, era șeful oficiului Consular de la New York. Trebuie precizat că Radu Ancuța a fost angajat în MAE din sursă externă.

În timpul Guvernării Boc, el a fost secretar de stat în MAE, după ce anterior condusese Agenţia Naţională de Control al Exporturilor, desființată ulterior. Radu Ancuța fusese înainte director executiv al Direcţiei de Integrare Europeană din Primăria Capitalei, în perioada în care Primăria municipiului Bucureşti era condusă de Adriean Videanu (PDL). După alegerile locale din 2008, Ancuţa a avut un conflict cu noul primar general, Sorin Oprescu, acesta suspendându-l din funcţie pe motiv că nu i-a transmis anumite informaţii. Călin Radu Ancuţa a contestat însă sancţiunea în instanţă şi a câştigat procesul. Ulterior, el a părăsit Primăria Capitalei şi a fost angajat în postul de consilier personal al secretarului de stat din Ministerul Dezvoltării Răzvan Murgeanu (PDL). Acum, Radu Ancuța este consilierul ministrulului PSD al Economiei, Radu Oprea.