Vești importante pentru șoferii din România! Lege nouă, inspirată din tragedia de la 2 Mai

Publicat: 18 sept. 2025, 22:29, de Corina Oprea, în Justitie , ? cititori
Vești importante pentru șoferii din România! Lege nouă, inspirată din tragedia de la 2 Mai
Sursa foto: freepik.com

În urma accidentelor provocate de tineri la volanul unor mașini de mare putere, Parlamentul propune restricții pentru șoferii cu permis de mai puțin de doi ani, introducând un raport maxim între puterea motorului și greutatea vehiculului. Măsura vizează prevenirea accidentelor grave și protejarea participanților la trafic.

Motivul noii legi: accidentele grave provocate de șoferii tineri

Tragedia din 2 Mai, în care Vlad Pascu a provocat moartea a doi tineri la volanul unui bolid, a readus în discuție necesitatea unor reguli mai stricte pentru șoferii aflați la început de drum.

Propunerea legislativă depusă recent în Parlament modifică Ordonanța de urgență nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și introduce o restricție clară: șoferii care au obținut permisul de mai puțin de doi ani nu vor putea conduce vehicule considerate prea puternice pentru nivelul lor de experiență.

Inițiatorii legii argumentează că statistica accidentelor grave în rândul tinerilor este îngrijorătoare. Doar în 2023, 781 din totalul de 4.526 de accidente grave au fost provocate de șoferi de până la 22 de ani, reprezentând peste 17% din total. În 2024, proporția a rămas aproape neschimbată – 699 de cazuri, respectiv 16,5% din total.

Vlad Pascu și alți tineri teribiliști

Exemplele concrete au stat la baza inițiativei. Un tânăr din județul Dolj, care la trei săptămâni după obținerea permisului a primit cadou o mașină de peste 300 de cai putere, a pierdut controlul volanului, provocând un accident soldat cu două decese. Tragedia provocată de Vlad Pascu, sub influența drogurilor, a fost un alt argument pentru restricționarea accesului tinerilor la mașini puternice.

Proiectul de lege nu stabilește un număr fix de cai putere, ci limitează vehiculele în funcție de raportul dintre puterea motorului și masa mașinii. Pragul maxim este de 0,075 kW/kg, astfel încât tinerii cu permis de sub doi ani să nu conducă mașini disproporționat puternice față de greutatea autovehiculului.

Sunt prevăzute două excepții:

  • dacă în mașină se află un șofer cu permis valabil pentru aceeași categorie de cel puțin zece ani;
  • dacă vehiculul este folosit exclusiv în scop profesional, iar conducătorul poate demonstra că acesta face parte din atribuțiile sale de serviciu.

Sancțiuni pentru încălcarea regulii

Încălcarea limitei de putere va atrage cele mai mari amenzi pentru persoane fizice. Concret, dacă un șofer începător depășește pragul de 0,075 kW/kg, dar nu mai mult de 0,007 kW/kg, și nu se află în situațiile de excepție, va fi sancționat contravențional. În cazurile mai grave, amenda va fi în clasa cea mai ridicată pentru persoane fizice, conform noului punct introdus în articolul 102 din Codul rutier.

Inițiatorii proiectului fac trimitere la legislația europeană: în Italia, șoferii cu experiență mai mică de trei ani nu pot conduce vehicule cu raport putere/masă mai mare de 75 kW/tonă, iar în Franța se dezbate o lege similară.

România și-a asumat, prin Strategia națională privind siguranța rutieră 2022–2030, reducerea cu 50% a numărului de decese și răniri grave până în 2030, iar restricțiile pentru șoferii începători sunt considerate o măsură esențială pentru atingerea acestui obiectiv.