VIDEO Rafila încurajează angajarea răspunderii pe Certificatul COVID!

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat că susţine varianta angajării răspunderii Guvernului pe proiectul de lege privind Certificatul COVID, un aspect agreat şi de colegii din PSD, după cum a informat Puterea.ro, urmând a fi discutat şi cu PNL şi UMDR.

Demnitarul susţine că prin cele 15 teste gratuite ar fi acoperite 42 de zile calendaristice. Ministrul Sănătăţii a dat detalii şi despre proiectul de lege susţinut de el: „Proiectul de lege prevede utilizarea unui Certificat electronic COVID care ţine cont de cele trei posibilităţi: vaccinare, trecere prin infecţie şi testare”.

Este un mit în România că persoanele cu boli cronice nu ar trebui să se vaccineze

Alexandru Rafila a declarat că este un mit în România că persoanele cu boli cronice nu ar trebui să se vaccineze. Ministrul Sănătăţii a adăugat că dimpotrivă, tocmai aceste persoane cu neoplazii, alergii ar trebui să facă vaccinul.

„Contraindicaţiile medicale la vaccinare sunt indicaţii temporare. Nu există contraindicaţii absolute decât într-o singură eventualitate, dacă cineva este alergic, de exemplu, la unul dintre componetele vaccinului. Alte contraindicaţii cum ar fi tratamente, imunosupresoare sau chimioterapie în oncologie nu fac decât să reprezinte o etapă intermediară în care o persoană nu se poate vaccina”, a afirmat Alexandru Rafila, întrebat marţi la Parlament, dacă vor fi exceptaţi de la certificatul verde cei care nu pot să se vaccineze din cauza unor contraindicaţii medicale. Chestionat dacă aceste persoane vor primi teste gratuite la COVID în perioada în care nu pot să îşi facă vaccinul, ministrul Sănătăţii a răspuns: „O să găsim o soluţie pentru aceste cazuri care sunt cazuri particulare, dar, cum vă spuneam, contraindicaţii absolute nu există”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Un autocar cu 44 de pasageri a luat foc pe A1,...

Un autocar în care se aflau 44 de pasageri a luat foc marți dimineață, pe autostrada A1, între Sebeș și Sibiu. Călătorii au reușit...

Eveniment: 60 de universităţi din România îşi vor prezenta oferta educaţională...

Un număr de 60 de universităţi cu peste 6.000 de programe de studiu pentru licenţă, masterat şi doctorat îşi vor prezenta oferta educaţională online,...