Viktor Orban: Pentru terminarea războiului din Ucraina e nevoie de o nouă strategie

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat sâmbătă, la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, că pentru încheierea războiului din Ucraina este nevoie de o nouă strategie în centrul căreia să se afle negocierile de pace, opinând că acestea trebuie purtate între Rusia şi SUA.

Premierul Ungariei consideră că strategia europeană în acest acest război s-a bazat pe patru piloni greşiţi, pornind, printre altele, de la premisa că sancţiunile vor slăbi Rusia şi că va exista o susţinere din partea întregii lumi, lucru care nu s-a întâmplat.

„În acest război, strategia occidentală se construieşte pe patru piloni. Este o strategie logică, raţională pe hârtie, poate este bazată şi pe cifre. Primul pilon este că Ucraina nu e singură, ci prin instructori militari anglo-saxoni şi cu armament NATO poate câştiga războiul împotriva Rusiei, ăsta e primul enunţ. Al doilea enunţ strategic este că sancţiunile vor slăbi Rusia şi vor destabiliza conducerea de la Moscova. Al treilea pilon, al treilea element strategic, a fost că consecinţele economice ale sancţiunilor, care ne vor atinge şi pe noi, vom fi capabili să le gestionăm, adică pe ei îi va durea mai mult iar pe noi mai puţin. Şi a patra raţiune strategică a fost că lumea se va alinia în spatele nostru, deoarece noi avem dreptate. În loc de asta, în urma acestei strategii minunate, situaţia stă în felul următor: stăm într-o o maşină ale cărei toate cele patru roţi s-au dezumflat. Este evident că astfel nu vom câştiga nici un război. Ucraina niciodată nu va câştiga războiul împotriva Rusiei cu ofiţeri instructori americani şi cu armanent american”, a declarat premierul Orban, potrivit traducerii oficiale.

El a menţionat că occidentalii trebuie convinşi să elaboreze o nouă strategie în cazul războiului din Ucraina.

„Este o chestiune de onoare şi o chestiune morală să ne spunem părerea şi punctul de vedere şi să-i convingem pe occidentali că, în loc de rapoarte goale de victorie, să elaboreze o nouă strategie. Dacă toate cele patru roţi au pană, avem nevoie de o nouă strategie în centrul căreia nu se află câştigarea războiului, ci negocierile de pace şi formularea unei propuneri de pace corespunzătoare. (…) Treaba UE nu este să stea de partea Ucrainei sau a ruşilor, ci să se încadreze undeva între Ucraina şi Rusia, asta ar fi esenţa unei nou strategii”, a spus Orban.

În opinia premierului Ungariei, discursul ruşilor trebuie luat în serios, atenţionând că alimentarea cu arme moderne a Ucrainei nu va face decât să prelungească războiul, iar conflictul nu va fi încheiat decât în urma negocierilor ruso-americane.

„Dacă îl ascult pe domnul Lavrov este de parcă aş auzi un discurs de acum 30-40 ani, dar asta nu înseamnă că nu are sens ce spune, are sens. Şi merită să îl luăm în serios. Acum două zile, reprezentantul oficial al Rusiei a spus că vor înainta în Ucraina până când frontul va ajunge la o suficientă distanţă ca ucrainenii cu armamentul lor să nu poată ataca teritoriul Rusiei. Adică, cu cât dăm din partea NATO arme mai moderne, ruşii se vor duce cu atât mai departe în adâncul Ucrainei. Fiindcă ei sunt popor militar care se gândesc doar  la siguranţă şi îi interesează doar faptul ca de pe teritoriul Ucrainei să nu poată  fi atacaţi. Şi în momentul actual ceea ce facem ajută, facilitează prelungirea războiului, vrem, nu vrem. Asta înseamnă, şi merită să ne împrietenim cu această idee, că nu vor fi negocieri de pace între Ucraina şi Rusia, cei care aşteaptă această idee aşteaptă degeaba. (…) Din acest motiv, acest război va putea fi încheiat doar cu negocieri americano-ruse. Până când nu vor fi negocieri americano-ruse, nu va fi nici pace”, a susţinut Viktor Orban.

Oficialul de la Budapesta a mai opinat că acest război nu ar fi avut loc dacă Donald Trump şi Angela Merkel ar mai fi fost liderii SUA, respectiv Germaniei.

„Trebuie să vă spun că dacă am fi fost puţin mai norocoşi şi preşedintele SUA, în acest moment decisiv, ar fi fost Donad Trump şi am fi reuşit să o convingem pe Angela Merkel să nu plece (…), atunci acest război niciodată nu s-ar fi întâmplat. Nu am avut noroc şi acum suntem în război”, a precizat el.

Printre altele, premierul de la Budapesta a reafirmat poziţia Ungariei de a se menţine în afara conflictului, menţionând că Ucraina are interesul de a atrage şi alte ţări în conflict.

„Ne vom menţine acea părere că acesta nu este războiul nostru. Ungaria este membră NATO şi punctul nostru de pornire este că NATO este mult mai puternic decât Rusia. Din acest motiv, Rusia niciodată nu va ataca o ţară NATO. Această propoziţie, că ei nu se vor opri la graniţele Ucrainei, este o propoziţie propagandistică ucraineană slabă. Eu îi înţeleg, interesul lor este să implice cât mai multe ţări de partea lor în acest război, dar această propoziţie nu are nicio bază reală. Totodată, după ce suntem membri NATO şi vrem să rămânem pe dinafară în acest război, situaţia noastră a devenit delicată, deoarece NATO şi UE au decis că deşi nu vor fi părţi beligerante, totuşi vor transporta armament şi vor pune sancţiuni grave asupra Rusiei, ceea ce înseamnă, ne place sau nu, dar de facto au devenit parte a acestui conflict. Acum suntem şi noi în aceeaşi situaţie belicoasă, că trebuie să ajutăm în aşa fel ucrainenii ca puterea de la Moscova să nu simtă sau să nu considere o situaţie în care noi ca NATO sau ca UE să fim şi formal parte beligerantă”, a mai spus Orban.

Premierul Ungariei a avut un discurs de peste o oră, care a fost întrerupt deseori de aplauze îndelungi.

La începutul discursului său, un bărbat a afişat un banner pe care scria: „Ceva este etern: Transilvania, pământ românesc”, cu trimitere la motto-ul din acest an al Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad, care este „Unele lucruri sunt eterne”. Persoana în cauză a fost huiduită de participanţi şi a fost scoasă din incintă de forţele de ordine.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Guvernul a eliminat taxa pe soare

Guvernul a adoptat Ordonanța pentru modificarea și completarea OUG 27/2022 prin care elimină taxa pe soare pentru prosumatori și actualizează schema de sprijin pentru...

Toți membrii filialei PMP Sector 5 și-au depus demisia și s-au...

PUSL, partidul condus de Cristian Popescu Piedone, a dat o lovitură puternică de imagine după ce a atras o filială întreagă a PMP. Președintele...