Violeta Alexandru va propune publicarea tuturor spaţiilor comerciale de stat care pot fi închiriate
Liderul PNL Bucureşti, Violeta ALexandru, s-a întâlnit, luni, cu reprezentanţii comercianţilor de la metrou și anunţat că va propune publicarea tuturor spaţiilor comerciale de stat care ar putea fi închiriate.
„M-am întâlnit cu reprezentanţii comercianţilor de la staţiile de la Metrou din Bucureşti. În unele cazuri demolările par a se fi făcut fără anunţ prealabil. Unii comandaseră şi plătiseră marfă şi au rămas cu ea neştiind că urmează închiderea. Unii au rămas cu rate la credite pentru afacerile lor. Pentru alţii, era singura sursă de venit, chiar pentru întreaga familie. Sunt realităţi ale raşului. Sunt bucureşteni. Acolo unde sunt probleme, voi fi întotdeauna când e vorba despre oameni care muncesc”, a scris, pe Facebook, Violeta Alexandru.
Liderul PNL Bucureşti a precizat că le-a spus comercianţilor că nu are nicio calitate pentru a putea interveni în conflict. Însă, a afirmat că s-a gândit la o soluţie:
„În oraşul nostru toate spaţiile deţinute de autorităţile locale trebuie să fie cunoscute pentru ca oricine este interesat, în orice moment, să evalueze oportunitatea. Nu văd niciun motiv pentru care nu s-ar cunoaşte, în orice moment, care sunt disponibile, care sunt sub contract, cine este chiriaşul, la ce preţ şi când expiră contractul. O procedură transparentă prin care să se permită licitarea acestor spaţii trebuie să dea posibilitatea oricărui comerciant să depună o ofertă”, spune Alexandru.
Aceasta spune că va discuta cu echipa consilierilor liberalii. Nu primarul trebuie să ofere, totul trebuie pus la vedere. Aceasta este soluţia corectă. Pentru transparenţă şi şanse egale la business în acest oraş. Prea mult contează să ştii pe x sau pe y pentru a pune pe picioare un business. Bucureştiul trebuie să se scuture de aceste obiceiuri”, a încheiat Alexandru.
Metrorex a început demolarea tuturor spaţiilor de la metrou în urmă cu circa o lună.