Virgil Musta, despre evoluția COVID: Cu greu mai facem faţă cazurilor severe care necesită internare

Publicat: 02 mart. 2021, 16:41, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Virgil Musta, despre evoluția COVID: Cu greu mai facem faţă cazurilor severe care necesită internare

Medicul epidemiolog Virgil Musta, din Timișoara, afirmă că se observă o creștere a cazurilor Covid-19 în Europa, iar acest lucru este vizibil din păcate și în România.

Coordonatorul secției Covid-19 din cadrul clinicii „Victor Babeș” susține că este posibil un al treilea val al pandemiei, iar situația este una îngrijorătoare.

„Avem experienţa anului trecut, în momentul în care în Europa a început să apară  şi să crească numărul de cazuri, la un interval de 2-3 săptămâni, au apărut şi la noi şi apoi au crescut. Acelaşi lucru se întâmplă şi acum. Foarte probabil că şi noi urmăm calea Europei, din păcate, şi în curând ne vom confrunta cu un număr şi mai mare de cazuri. În Timişoara şi în Timiş, din păcate, noi deja de două săptămâni simţim această creştere a numărului de cazuri şi presiune pe sistemul de sănătate, astfel încât cu greu mai facem faţă cazurilor severe care necesită internare”, a afirmat medicul.

Acesta adaugă faptul că nu ar trebui să ne relaxăm sau să reducem din măsuri până nu suntem siguri că virusul este controlat sau nimicit. În caz contrar, vom asista la o situație asemănătoare anului precedent.