Virgil Popescu: energia electrică nu ar mai trebui să treacă prin atâtea mâini. Ce părere au marii furnizori de gaze și de electricitate

Publicat: 22 feb. 2022, 15:15, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Virgil Popescu: energia electrică nu ar mai trebui să treacă prin atâtea mâini. Ce părere au marii furnizori de gaze și de electricitate

Piaţa de energie electrică din România trebuie regândită total, iar energia să meargă de la producători direct la furnizori şi consumatori industriali, fără a mai trece prin mâinile traderilor este de părere ministrul Energiei, Virgil Popescu. La rândul lor, marii furnizori cer Guvernului să-i ajute pe consumatori să-și plătească facturile și după 1 aprilie, dar să o facă direct, nu prin intermediul lor.

„La energie electrică este nevoie de o restructurare a pieţei şi ANRE are rolul important să regândească piaţa. Trebuie ca energia producătorilor să meargă direct la furnizori şi la consumatorii industriali, iar rolul traderilor trebuie mai bine definit. Preţul pe piaţa spot este mult mai mare, ceea ce arată că cineva speculează şi nu avem o piaţă a contractelor bilaterale. Verigile ar trebui să fie cât mai mici, iar energia să nu mai treacă prin diverse mâini”, a spus ministrul Energiei, Virgil Popescu, în cadrul unei conferințe de presă.

Întrebat de ce autorităţile nu au plafonat preţul energiei la producători, el a răspuns că intervenţia în piaţă se poate face doar la clientul final, conform legislaţiei europene.

„În plus, ca să faci acest lucru trebuie să ai energie disponibilă, iar energia la noi era deja vândută. În acest fel, producătorii au câştigat mai mult, dar au şi dat mai mult la bugetul de stat, ca noi să putem finanţa schema de sprijin pentru consumatori. Pe principiul acesta s-a mers”, a explicat Popescu.

Popescu: Distribuitorii de Energie pot accesa fonduri pentru modernizarea rețelelor

Ministrul a mai spus că distribuitorii vor putea accesa fonduri europene pentru modernizarea reţelelor. „Vor putea accesa Fondul de Modernizare, am găsit o formulă şi este normal să acceseze fondurile. Pierderile sau nepierderile pot fi direct reglate de ANRE, ea este cea care stabileşte tarifele de distribuţie şi sunt convins că vor găsi soluţii, dar nu vor fi afectate fondurile pentru modernizarea reţelelor”, a completat ministrul.

În ceea ce priveşte plata sumelor datorate furnizorilor de la bugetul de stat, în cadrul schemei de compensare a facturilor, Popescu a arătat că se aşteaptă să se ajungă la zi în curând cu aceste plăţi.

Marii furnizori nu mai vor compensările facturilor prin intermediul lor

De cealaltă parte, marii furnizori de energie spun că statul român ar trebui să ajute consumatorii în mod direct, nu prin intermediul furnizorilor, cum se întâmplă acum, întrucât companiile din energie nu şi-au primit nici până acum banii promişi din bugetul de stat, au afirmat marţi şefii celor mai mari furnizori de energie din România, în cadrul unei conferinţei de profil.

Carlo Pignoloni, CEO al Enel România, a arătat că situaţia actuală, în care furnizorii clienţilor casnici nu-şi primesc banii de la stat, afectează întregul lanţ energetic.

„Că să fiu clar, ne aşteptăm că statul să compenseze clienţii în mod direct, nu să ne pună pe noi, furnizorii la mijloc, deoarece acest lucru atrage un stres financiar foarte mare asupra noastră. Ar trebui un ajutor direct, pentru că aşa spune şi textul legii. Nu furnizorul trebuie să plătească pentru compensare, ci statul. Ţinând cont de faptul că rambursarea întârzie şi trebuie făcută retroactiv pe mai multe luni, impactul financiar este foarte mare asupra furnizorilor. Vreau să avertizez că nu doar furnizorii sunt afectaţi, ci vorbim de o problema sistemică ce afectează întreg lanţul şi dacă nu va fi rezolvată curând, întreg sistemul energetic va intra în colaps”, a avertizat Pignoloni în conferinţa ZF Energy Summit.

Șeful E.ON România: Statul nu a făcut nicio plată la furnizori până acum

De asemenea, Volker Raffel, CEO al E.ON România, a susţinut că ajutorul pentru consumatori trebuie acordat direct şi s-a referit şi la alte probleme din legislaţia actuală.

„Nu s-a făcut nicio plată până acum de la stat către furnizori. În plus, nivelurile din tarifele stabilite de lege nu acoperă costurile noastre, tarifele cu distribuţia, transportul şi altele, astfel că trebuie ca legea să fie modificată. Vom reduce investiţiile”, a spus Raffel.

El a subliniat că soluţiile există şi trebuie luate curând, nu la 30 martie pentru 1 aprilie.

Prezent la conferinţă, Ondrej Safar, CEO al CEZ România, este de aceeaşi părere.”Suntem în aceeaşi situaţie ca şi restul, abia aşteptăm să primim banii pe compensare, până acum compania noastră de furnizare a compensat aceşti bani, ceea ce ne afectează foarte mult”, a susţinut oficialul CEZ.

CEO CEZ România: Subvențiile nu trebuie să fie pentru toată lumea

În opinia sa, schema actuală este foarte costisitoare pentru stat, întrucât subvenţionează energia pentru toată lumea. „Ajutorul ar trebui direcţionat către cei care au nevoie, dar aici este o decizie politică. Cred că acest suport ar trebui direcţionat către consumatorii vulnerabili şi este clar că aceste categorii de consumatori au nevoie de ajutor. Pentru viitor, este nevoie de investiţii în generare şi de o piaţă mai bună”, a completat Safar.