Vizita lui Orban la Ierusalim, ignorată de mass-media israeliană

Anunțată cu surle și trâmbițe de partea româna, conferința comună de presă a fost de fapt un prilej pentru premierul israelian Benjamin Netanyahu să critice Uniunea Europeana, despre care a afirmat că nu înțelege problematica din Orientul Mijlociu.

În cadrul întâlnirii oficiale cu omologul roman, Netanyahu a precizat că Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Sudan au încheiat pace cu Israelul și tratează situația regională „evident” diferit față de „birocrațiile tradiționale” de la Bruxelles.

Premierul israelian a ținut să puncteze că Uniunea Europeană nu a înțeles natura schimbărilor din Orientului Mijlociu după recentele acorduri de normalizare a relațiilor dintre Israel și aceste trei state.

Netanyahu a mulțumit Bucureștiului

Totuși, la începutul întâlnirii cu premierul român Ludovic Orban, Benjamin Netanyahu a mulțumit Bucureștiului pentru că a ajutat Israelul să prezinte Uniunii Europene această situație pe care a numit-o „un caz sensibil”.

„Suntem într-o perioadă de pace. Am încheiat acorduri de pace și normalizare cu trei țări arabe în șase săptămâni. Deci, în mod evident, ei au o viziune diferită asupra situației din Orientul Mijlociu față de unele dintre birocrațiile tradiționale ale UE . Vom continua să apreciem ajutorul dumneavoastră în a explica UE schimbarea circumstanțelor din Orientul Mijlociu, care promovează pacea și prosperitatea pentru toți”, i-a transmis premierul israelian, Benjamin Netanyahu, omologului român, Ludovic Orban.

Înainte de întâlnirea de la Ierusalim, Ludovic Orban declara că va discuta cu Netanyahu despre „ importanța critică a construirii unui mediu regional de securitate stabil în Orientul Mijlociu”.

Romania „este deja ferm angajată să sprijine în continuare Israelul în scopul său de a consolida legăturile cu Uniunea Europeană”, a spus premierul român după întâlnire și a adăugat că salută „călduros” noile parteneriate, dintre Ierusalim, Abu Dhabi, Manama și Khartoum, intermediate de SUA.

La întâlnirea dintre Orban și Netanyahu problema statutului Ierusalimului nu a fost amintită, în ciuda faptului că România este una dintre țările care în anii trecuți a anunțat că va lua în considerare mutarea ambasadei în acest oraș.

În luna martie 2019, Viorica Dăncilă, prim-ministru la acel moment, promitea public că România își va muta ambasada de la Tel Aviv la Ierusalim. Însă prerogativa înființării, închiderii sau schimbării rangului misiunilor diplomatice aparține exclusiv Președinției României, iar la acea dată președintele Klaus Iohannis și-a exprimat fără echivoc opoziția față de mutarea ambasadei la Ierusalim.

Acuzații de încălcare a Constituției

În plus, actualul premier român, Ludovic Orban, lider al opoziției la momentul respectiv, i-a dat în judecată în vara anului 2019 pe fostul premier Viorica Dăncilă și pe președintele de atunci al PSD, Liviu Dragnea, pentru înaltă trădare și alte infracțiuni grave. Ludovic Orban îi acuza pe cei doi că au divulgat public informații clasificate despre deliberările interne ale Bucureștiului privind mutarea ambasadei României, de la Tel Aviv la Ierusalim.

Ca președinte al liberalilor, Orban afirma din opoziție că nu atacă neapărat posibila mutare a ambasadei, ci modul în care Dăncilă a anunțat decizia și o acuza pe aceasta că a încălcat Constituția dar și alte legi în vigoare.

Ancheta declanșată în acest caz a fost închisă după doar câteva luni, din lipsă de probe.

Printre statele care au promis că își vor muta ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim se mai numără Republica Cehă, Brazilia, Honduras, Moldova, Serbia și Kosovo, însă deocamdată aceste promisiuni nu s-au materializat.

Presa din Israel a scris sumar despre vizita de ieri a premierului român, însă a dat o atenție deosebită deschiderii la Ierusalim a ambasadei statului Malawi, care devine astfel singura țară de pe continent cu ambasador în acest oraş.

1 COMENTARIU

  1. Vizita lui Orban la Ierusalim, ignorată de mass-media israeliană ?
    Nu știți ce vorbiți ? Sunteți absenți d-lor de la informația de buna calitate.
    Privește clar cu mult adevăr spre acești politicieni.
    5 noiembrie 2020
    „Netanyahu îi mulțumește omologului român pentru că a prezentat „caz sensibil” UE în numele Israelului „Suntem dedicați nu numai trecutului nostru comun, ci și viitorului. Iar viitorul aparține celor care inovează ”, a spus el. „Inovația este cheia asigurării prosperității, siguranței și sănătății oamenilor noștri în viitor. Și în acest sens, Israelul și România cooperează în multe domenii: în securitatea cibernetică, managementul apei, agricultură, sănătate, spațiu și multe alte domenii. ”

    LUDOVIC ORBAN 3 NOIEMBRIE 2020 21:54
    „Nu prin simplă coincidență am ajuns în Israel în acest moment anume, în circumstanțe atât de provocatoare care sunt peste noi toți. În timp ce mă pregăteam pentru prima mea vizită oficială în Israel ca prim-ministru al României , am descoperit că există multe de împărțit între România și Israel la toate nivelurile.” Premierul român va „posta”: România și Israel împărtășesc moșteniri, provocări, speranțe”

    4 NOIEMBRIE 2020 10:350
    Netanyahu, premierul român semnează un nou tratat comercial la Ierusalim
    Știri i24 – Primul ministru israelian Benjamin Netanyahu și omologul său român Ludovic Orban au ținut marți o conferință de presă comună la Ierusalim, anunțând un nou tratat care extinde comerțul dintre cele două țări.
    Netanyahu a salutat relațiile puternice „umane” și istorice care unesc România și Israel în declarațiile sale de deschidere, numindu-le „legături de prietenie” care au durat ani de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole

Cine este șeful de serviciu secret care s-a înrolat la AUR

Partidul lui George Simion a început să atragă ca un magnet o serie de rezerviști militari, iar de curând a făcut o achiziție de...

Arafat şi şefii IGSU, cercetaţi penal de procurorii militari pentru vătămare...

Exploziile de la staţia GPL din Crevedia au scos în evidenţă modul defectuos de intervenţie al departamentului condus de Raed Arafat. Evenimentul de la...