Vizita premierului Olandei, Mark Rutte, în România. : „Nu suntem, de principiu, împotriva aderării României la Schengen”

Publicat: 12 oct. 2022, 17:53, de Florentin Lucaniuc, în POLITICĂ , ? cititori
Vizita premierului Olandei, Mark Rutte, în România. : „Nu suntem, de principiu, împotriva aderării României la Schengen”
Premierul Rutte, alături de președinte și premierul Ciucă.

Premierul olandez Mark Rutte a ajuns, miercuri, la Centrul Naţional de instruire întrunită „Getica” de la Cincu. Oficialul a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă. Mark Rutte a ținut să precizeze că Olanda nu este, de principiu, împotriva aderării României la Spațiul Schengen, dar a menționat faptul că mai sunt mulți pași de făcut. 

Premierul olandez Mark Rutte a ajuns, miercuri, la Centrul Naţional de instruire întrunită „Getica” de la Cincu. Oficialul a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.

„Olanda nu e în principiu împotrivă. România a făcut foarte mulți pași în direcția bună. Aderarea la Schengen poate fi realizată când toate condițiile sunt îndeplinite, avem și MCV, trebuie să vedem ce urmează în această procedură. Dar Olanda nu e în principiu împotriva aderării”, a declarat Mark Rutte.

Președintele Iohannis a spus că discuția despre aderare a fost una pozitivă și că se caută soluția optimă.

”Am discutat în extenso despre Schengen, și discuția a fost una pozitivă. Noi trei căutăm soluția pentru o soluție pozitivă. Nici unul nu ne imaginăm că putem să eșuăm. Dar este destul de limpede că cei 11 ani de la ultima evaluare s-au scurs, iar partenerii noștri din UE trebuie să fie siguri că nu doar am aderat la anumite proceduri Schengen, ci ne-am făcut temele în toate domeniile. Pentru a avea claritate și a construi un spațiu sigur pentru toată lumea, e nevoie încă de multă muncă. Nu vreau să fac o afirmație optimistă asupra duratei. Nu există solicitări speciale din partea Olandei, se referă fix la chestiunile legate de Schengen și vom găsi împreună cele mai bune căi pentru a rezolva chestiunile care nu sunt încă 100% discutate. Eu sunt optimist”, a declarat președintele.

„România, Olanda, Belgia și Franața au lucrat într-o singură alianță. Suntem aliați de peste 18 ani. Împreună stăm umăr la umăr în războiul lui Putin. Sunteți parte dintr-un lanț crucial în NATO. În NATO stăm impreună cu prietenii ucraineni.

Vreau să mulțumesc Guvernului Român pentru cooperare, dar și președintelui României”, a spus premierul olandez.

„Sunt bucuros că îl avem astăzi ca invitat, aici, la Cincu, pe domnul Mark Rutte, Prim-ministrul Regatului Țărilor de Jos, într-un moment important, dar și dificil pentru securitatea europeană și euroatlantică.

România și Țările de Jos sunt state prietene, partenere și aliate în cadrul Uniunii Europene și al NATO. Țările noastre împărtășesc aceleași valori democratice și au interese comune de securitate, de pace și de prosperitate.

Vizita dumneavoastră în România, domnule Prim-ministru, reprezintă expresia relațiilor aprofundate de cooperare pe care România le are cu Țările de Jos, în mod deosebit în domeniul securității și apărării.

Domnule Prim-Ministru, dragă Mark, îți mulțumesc pentru prezența în România a militarilor din Țările de Jos!

România, întregul Flanc Estic, precum și întreaga Alianță și comunitate internațională resimt din plin aceste amenințări de securitate fără precedent generate de războiul brutal dezlănțuit de Rusia împotriva Ucrainei.

Dragi militari olandezi, vă mulțumesc pentru eforturile pe care le depuneți alături de colegii francezi, belgieni și români, în cadrul Grupului de Luptă Aliat din care faceți parte, pentru apărarea noastră, a Europei.

Mulțumesc, de asemenea, și celorlalți militari aliați aflați în România, care contribuie la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO pe Flancul Estic.

Prezența dumneavoastră aici demonstrează unitatea, coerența și capacitatea de reacție ridicate care definesc NATO – cea mai puternică Alianță politico-militară din istorie – și pe noi ca Aliați.

Împreună cu soldații români, faceți Europa mai sigură și protejați valorile euroatlantice: democrația, drepturile omului, statul de drept și dreptul fiecărei națiuni de a-și alege singură cursul de politică externă și de securitate.

Vă doresc succes în activitățile de pregătire, precum și în misiunile pe care le veți desfășura, alături de militarii români!

Împreună suntem mai credibili, mai eficienți și mai hotărâți în asigurarea unui mediu de securitate stabil, necesar dezvoltării societăților noastre democratice”, a spus Klaus Iohannis.

Premierul olandez Mark Rutte a ajuns, miercuri, la Centrul Naţional de instruire întrunită „Getica” de la Cincu. Oficialul a fost întâmpinat de preşedintele Klaus Iohannis şi premierul Nicolae Ciucă.Acesta efectuează o vizită oficială în România.

Premierul olandez Mark Rutte vizitează militarii olandezi care participă la forţa NATO.