Vladimir Putin: Livrările de gaze nu vor fi suspendate din cauza tensiunilor legate de Ucraina

Publicat: 22 feb. 2022, 14:34, de Puterea.ro, în ECONOMIE , ? cititori
Vladimir Putin: Livrările de gaze nu vor fi suspendate din cauza tensiunilor legate de Ucraina

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat marţi că livrările de gaze nu vor fi suspendate, în pofida tensiunilor în creştere cu Occidentul legate de Ucraina.

“Rusia intenţionează să continue aprovizionarea neîntreruptă cu această materie primă, inclusiv cu gaz natural lichefiat, a pieţelor mondiale”, a declarat Putin la un forum al ţărilor exportatoare de gaze naturale, organizat la Doha, în Qatar, informează dpa.

Există temeri că decizia Rusiei de a trimite trupe în Donbas, în estul Ucrainei, ar putea afecta aprovizionarea cu energie, dar Moscova subliniază că gazele au fost pompate fără întrerupere către Occident chiar şi în perioada Războiului Rece.

Ministrul Energiei din Qatar: E imposibil să înlocuiești așa repede gazele din Rusia

Ministrul qatarian al energiei, Saad al Kaabi, a declarat marţi că este practic imposibil de înlocuit într-un timp foarte scurt volumul de gaze furnizat de Rusia Europei în cazul unor sancţiuni din cauza conflictului legat de Ucraina, dacă Moscova va decide să-şi reducă livrările, potrivit EFE.

“Cred că, fundamental, când vorbim despre problema Ucrainei şi eventualele repercusiuni, în ceea ce priveşte înlocuirea gazelor ruseşti livrate în Europa, care însumează circa 40% din totalul importurilor, nicio ţară nu poate înlocui acest volum şi nici nu are o astfel de capacitate”, a reiterat ministrul qatarian la finalul celui de-al VI-lea Summit al Forumului Forumului statelor exportatoare de gaze (FPEG) de la Doha.