Volodimir Zelenski: Al șaselea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei trebuie să includă petrolul

Publicat: 13 apr. 2022, 12:31, de Raluca I. Heroiu, în ESENȚIAL , ? cititori
Volodimir Zelenski: Al șaselea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei trebuie să includă petrolul

Volodimr Zelenski a transmis un nou mesaj pe Twitter în care laudă cuvintele președintelui Joe Biden, pe care-l numește un lider adevărat pentru că a catalogat acțiunile Rusiei în Ucraina drept genocid.

„A spune lucrurilor pe nume este esențial pentru a face față răului”, a scris liderul de la Kiev. Pe de altă parte, el a susținut că al șaselea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei trebuie să includă petrolul.

În mesajul lui de la miezul nopții, Zelenski a spus că sunt tot mai multe mărturii și dovezi despre crimele comise de armata rusă.

„Nu toți violatorii în serie au atins nivelul de brutalitate al soldaților ruși”, a spus președintele ucrainean. Pe de altă parte, el a luat în râs progresul cu care se laudă Rusia în invadarea Ucrainei.

Volodimir Zelensk, președintele Ucrainei: Vă amintiți cum Rusia s-a lăudat că va pune mâna pe Kiev în 48 de ore? În schimb, Ucraina respinge inamicul de 48 de zile.

În 48 de ore, care s-au întins pe 48 de zile, armata rusă a atins un nivel de pierderi ireparabile mai mare decât Uniunea Sovietică în 10 ani de război din Afganistan, mai mare decât cel a Rusiei în cele două războaie din Cecenia.

Privim cu mare atenție rapoartele despre folosirea unui proiectil cu o substanță otrăvitoare la Mariupol împotriva apărătorilor orașului. Nu este încă posibil să tragem concluzii sută la sută despre ce fel de substanță a fost folosită. Evident, este imposibil să se efectueze o investigație completă și o analiză completă într-un oraș asediat.

Al șaselea pachet de sancțiuni ale UE împotriva Rusiei trebuie să includă petrolul. Nu mai multiplicați pachete de sancțiuni insuficient de puternice. În orice caz, va trebui să recunoașteți că numai abandonarea de către Europa a resurselor energetice rusești și restricționarea completă a sistemului bancar rusesc pot fi argumente pentru ca Rusia să caute pacea.