Votul, entuziasmul și trezirea amară

La mai puțin de o lună de la alegeri, România se întoarce în punctul zero al nemulțumirii civice. Străzile se umplu din nou de protestatari, de data aceasta tineri, mulți dintre ei aceiași care au mers la vot convinși de lideri carismatici, campanii bine regizate sau valuri de emoție online. Azi ies în stradă pentru bursele tăiate, ieri au fost împotriva extremismului, mâine probabil pentru altceva. Problema nu e protestul. Problema e ciclul: alegem entuziasmați, dar nepregătiți, și apoi protestăm dezamăgiți.

România traversează acum o lecție de responsabilitate democratică. Noul președinte, Nicușor Dan, la nici 30 de zile de la instalare, deja stârnește deziluzii. Declarații neinspirate, măsuri controversate și o serie de decizii care par să lovească în nucleul cel mai vulnerabil și totodată esențial al societății: educația.

Este ușor să vorbim despre reforme și echilibru bugetar pe hârtie. E mult mai greu când „echilibrarea” înseamnă tăierea burselor elevilor și studenților, creșterea normei profesorilor și sacrificarea educației sub pretextul austerității. Asta în timp ce sistemul administrativ supradimensionat, pensiile speciale și alte privilegii bugetare par intangibile.

Să spunem lucrurilor pe nume: tăierile anunțate în educație nu sunt doar o măsură de criză financiară, ci un semnal că, în fața deficitului, cei vulnerabili plătesc primii. Copiii din medii defavorizate rămân fără sprijin. Elevii cu rezultate bune sunt puși în competiție neloială, unde performanța se măsoară arbitrar, în funcție de media clasei, nu de valoarea individuală. În timp ce unii elevi de nota 9 vor primi bursă într-o școală slabă, alții cu 9.80 sau chiar 10 pot fi ignorați în licee de top. E o ecuație absurdă.

10:44, 22.06.2025 • Internațional

Daniel David, despre prioritățile mandatului său: măsuri împotriva violenței în școli, digitalizare și reforma Bacalaureatului

Exclusiv

13:29, 19.06.2025 • SOCIAL

Daniel David: „Mai bine puțin și bine predat, decât mult și prost”. Reformă de substanță în educație

În tot acest haos, președintele României vorbește la Bruxelles despre „sistemul anormal” de burse din România, sugerând că a recompensa 30% dintre elevi nu se practică în alte state europene. Dar omite contextul: sistemele educaționale europene funcționează altfel, cu investiții constante, programe flexibile și sprijin real pentru elevi și profesori. România nu este acolo. La noi, bursele nu sunt un moft, ci un colac de salvare pentru mulți.

Ministrul Educației, Daniel David, justifică decizia prin nevoia de a reduce deficitul bugetar, de a „corecta” un sistem devenit nesustenabil. Dar corecția începe fix de la cei care muncesc și cei care au nevoie de sprijin, nu de la privilegiații aparatului birocratic sau de la cheltuielile netransparente din alte sectoare. Reforma nu poate fi doar o listă de tăieri pe seama celor mai slabi.

Aceste decizii nu vin din neant. Ele sunt rodul unui vot insuficient asumat, al alegerilor făcute sub presiunea trendurilor și promisiunilor vagi. Politicienii știu că, odată ajunși la putere, memoria colectivă e scurtă și dezamăgirea se diluează în valuri de proteste fără finalitate.

Astăzi, România plătește prețul entuziasmului neinformat. Iar cei mai afectați sunt exact aceia care sperau cel mai mult: tinerii. Din nou, sistemul educațional devine teren de sacrificiu. Din nou, profesorii sunt acuzați că nu muncesc suficient, deși burnout-ul și lipsa de resurse îi împing spre limite. Din nou, părinții sunt nevoiți să aleagă între a plăti meditații scumpe sau a-și vedea copiii prinși într-un sistem rigid și inechitabil.

România nu mai are timp pentru greșeli de strategie politică. Reformele reale se fac cu cap, nu la nervi și în grabă. Dacă noul Guvern și președintele nu înțeleg că educația nu e un cost, ci o investiție, vom continua să producem generații frustrate, slab pregătite și gata să emigreze la prima ocazie.

Protestele de azi nu sunt doar despre burse sau norme didactice. Sunt despre dezamăgirea care vine când alegi superficial și primești realitatea crudă. România are nevoie de lideri lucizi, de politici gândite pe termen lung și de o societate care să nu se trezească mereu prea târziu, cu pancarte în stradă.

Asta e lecția pe care o primim acum. Rămâne de văzut cine va învăța cu adevărat din ea.