Vouchere de 4000 de lei pentru renovarea casei

Publicat: 28 oct. 2022, 16:12, de Puterea.ro, în SOCIAL , ? cititori
Vouchere de 4000 de lei pentru renovarea casei
Bani

Românii ar putea să primească, anul viitor, vouchere de 4.000 lei pentru renovarea locuinței, cumpărarea de mașini de spălat, aragaze sau frigidere și chiar pentru plata energiei electrice sau a gazelor, cu condiția ca UE să-și dea acordul. 

Banii ar urma să fie asigurați din fonduri europene. Deocamdată, însă, nu se știe care va fi dată exactă de la care începe acordarea acestor vouchere, însă semnalele sunt că s-ar întâmpla în primul semestru din 2023.

„Voucherul pentru reziliență socială este de 4 mii de lei, voucherul pentru condiții de locuire (n.red- pentru repararea caselor celor care au peste cinci copii) este separat și este tot 4 mii de lei. Cel care privește sărăcia energetică și gospodăriile vulnerabile încă nu are un cuantum stabilit. Fiind vorba de o compensare a prețului la factură, de la sine trebuie să fie lunar”, a declarat recent Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene după vizita efectuată la Bruxelles.

De aceste vouchere ar urma să beneficieze persoanele cu o situație materială precară sau cele cu mulți copii.

Ce vouchere vor exista, în 2023 

Autoritățile pregătesc noi vouchere pentru 2023, care trebuie să primească, însă, aprobarea CE:

– 4.000 lei pentru renovarea locuinței
– 4.000 lei pentru electrocasnice, suma avută la dispoziție fiind de 600 milioane euro, scopul fiind „îmbunătățirea calității vieții”
– bani pentru plata facturilor pe perioada sezonului rece.