Vremea în București: Temperaturile scad în următoarea perioadă

Publicat: 10 iun. 2021, 16:31, de Raluca I. Heroiu, în ACTUALITATE , ? cititori
Vremea în București: Temperaturile scad în următoarea perioadă

Temperaturile scad în următoarea perioadă în București. Până duminică, după-amiezele vor fi ploioase.

Temperaturile în Capitală scad de la 27 de grade Celsius la 23 de grade.

În intervalul joi – duminică, mai ales în cursul după-amiezelor vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de 5…10 l/mp și izolat posibil peste 15…20 l/mp.

Temperaturile maxime vor fi în general de 25…27 de grade, iar cele minime de 13…16 grade.

Duminică (13 iunie), valorile termice vor fi în scădere astfel încât temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 23 de grade.