Vremea rea a provocat efecte în 11 județe din țară. Recomandările autorităților
Vremea rea din ultimele 24 de ore a afectat 11 județe din România. În toate zonele afectate de manifestarea fenomenelor meteorologice, pompierii au acționat pentru evacuarea apei din 3 curți și 1 subsol, degajarea a 17 copaci și a 4 stâlpi de electricitate căzuți pe carosabil, a unor elemente de constrcuție desprinse de pe un imobil, precum și pentru deblocarea unui autoturism rămas înzăpezit, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.
În acest moment, traficul rutier este oprit pe DJ 142 L, județul Alba, pe raza localității Mihalț, din cauza apei și aluviunilor de pe carosabil, însă echipaje specializate se află în teren pentru ca traficul să poată fi reluat în cel mai sucurt timp, în condiții de siguranță.
Tot ca urmare a vântului puternic, manevrele sunt suspendate în Bara Sulina, județul Tulcea.
La acest moment, nu sunt intervenții în desfășurare ca urmare a efectelor hidrometeorologice.
Recomandările autorităților
În acest context, salvatorii le recomandă cetățenilor să se protejeze cum pot mai bine. Efortul fizic în condiţii de frig extrem poate cauza probleme de sănătate. Înainte de a ieşi afară pentru a face efort fizic, este necesară o încălzire a organismului.
În afara acestor măsuri, în contextul temperaturilor scăzute, țineți cont de următoarele reguli:
- protejaţi persoanele în vârstă, copiii, femeile gravide şi pe cei cu probleme de sănătate din anturajul dumneavoastră
- în cazul în care aveți cunoștință sau întâlniți persoane fără adăpost, anunțați autorităţile
- încercaţi să asiguraţi animalelor condiţii corespunzătoare de hrănire şi adăpostire
- atenție la utilizarea mijloacelor de încălzire și a instalațiilor electrice, folosirea necorespunzătoare a acestora poate provoca incendii
- fiţi atenţi la ţurţurii formaţi pe clădiri
- Urmăriți permanent avertizările și recomandările autorităților
În cazul în care alegeți să plecați la drum, asigurați-vă că autoturismul este echipat corespunzător pentru circulaţia în condiţii de iarnă (anvelope specifice sezonului rece, lanţuri antiderapante, lopată, săculeţ cu nisip, pătură), sistemul de încălzire funcţionează eficient, iar rezervorul de combustibil este plin.