Vremea rea contribuie și ea la formarea viitorului cabinet guvernamental. Primarii majorității comunelor se plâng că nu mai au nici măcar bani de salarii
Necesitatea unui guvern cu puteri depline e din ce în ce mai mare, o dată cu intrarea în anotimpul rece. Mai ales în mediul rural!
Administrarea țării și lipsa banilor impune în opinia multora ca parlamentarii să ia o decizie favorabilă în acest sens.
„Politicienii noștri din parlament ne întăresc cu fiecare zi ce trece credința că ceea ce contează pentru ei e propria gașcă, iar nu interesele țării. Când îți propui să faci ceva pentru țară demonstrezi prin faptele tale acest lucru. Or, la noi e criză de circa șase luni. E nevoie de responsabilitate și de organizare sănătoasă”, a declarat pentru PUTEREA Emil Drăghici, președintele Asociației Comunelor din României.
Ce spun cei de la „talpa țării”?
La 69 de ani, Emil Drăghici se poate lăuda cu titlul strict onorific de cel mai longeviv primar de comună din România, fiind ales din 4 septembrie 1990 și până în 2024 de fiecare dată când a candidat la funcția de primar al comunei dâmbovițene Vulcana-Băi, de fiecare dată din postura de independent.
În opinia sa, parlamentarii mimează jocul de-a politica și spune că are o imagine clară în minte despre cum decurge viața acestora.
„E ca și cum la noi, la țară, am desena un câine rău pe poartă, dar dincolo de ea nu ar exista nici măcar un amărât de câine de pază. Cam așa văd că stă treaba și prin parlament. Mai degrabă e vopsit gardul! Să vă ofer un singur argument în favoarea instalării urgente unui guvern nou. De la finele lunii iulie, dar mai ales din luna august, circa 90% dintre primarii de comune ai țării nu mai au buget. Politicienii știu că avem nevoie de bani, fiindcă așa se face bugetul pe la noi, să depindem de centru în ultimele luni din an. Iar în România există exact 2.862 de comune, de toate mărimile. Faceți fiecare dintre dumneavoastră un calcul despre nevoile acestei țări, fiindcă comunele sunt cea mai des întâlnită formă de organizare administrativă a țării”, precizează același Emil Drăghici.
2026 a adus cu sine provocări mai mari ca oricând pentru primari
Primarul longeviv preferă să se ferească de cuvinte mari sau de paralelisme legate de ani în care greutățile administrative au fost apăsătoare, dar crede că 2026 l-a pus în fața unor certitudini, greu de negat.
„Avem mare nevoie de bani, mai ales că deja am intrat în anotimpul rece. Personal, pot spune că nu am întâlnit în cei 36 de ani de când sunt primar un asemenea dezinteres, dublat de o scădere puternică a calității parlamentarului român!”, afirmă Emil Drăghici.
Care mai spune că cei doi ani rămași până la finalizarea actualului său mandat de primar vor fi și ultimii pentru domnia sa în postura de primar.
Pe de altă parte, negocierile pentru cabinetul condus de Luca Niculescu par să continue cu asiduitate până la termenul final, cel stabilit prin lege la zece zile de la desemnarea oficială, care se traduce prin data de joi, 15 octombrie.
Cel mai probabil, PSD va fi singurul partid politic ce va trimite în viitorul cabinet miniștrii politici. Pe de altă parte, conducerea ministerelor Apărării, Finanțelor și Externelor va fi asigurată de persoane agreate împreună de către premierul desemnat Luca Niculescu și președintele Nicușor Dan.