Vremea se strică în aproape toată țara. Vântul poate ajunge până la 100 de kilometri pe oră

Publicat: 06 oct. 2021, 13:15, de Mihaela Verdes, în ESENȚIAL , ? cititori
Vremea se strică în aproape toată țara. Vântul poate ajunge până la 100 de kilometri pe oră

De astăzi, 6 octombrie, vremea se strică în aproape toată țara. Meteorologii eu emis două avertizări de vânt puternic, valabile pentru mare parte din teritoriu. Și ploile își fac apariția.

Prima informare atenționează că, între 6 octombrie, ora 12:00 și 8 octombrie, ora 10:00, vor fi intensificări ale vântului în sudul, estul, nord-vestul și centrul țării. Viteza va fi de 45 – 55 km/h, dar local în Banat și sudul Transilvaniei, poate depăși 55 – 60 km/h.

Vineri și sâmbătă (8 și 9 octombrie), vremea va deveni deosebit de rece. Precipitațiile vor cuprinde îndeosebi jumătatea de sud a țării. La munte, în general la altitudini de peste 1500 de metri, vor fi precipitații mixte.

Cod galben în județul Caraș-Severin

A doua atenționare a meteorologilor este de cod galben, valabilă pentru perioada 6 octombrie, ora 12:00 – 8 octombrie, ora 10:00. Ea vizează intensificări susținute ale vântului.

În intervalul menționat, local în județul Caraș-Severin, vântul va avea intensificări susținute, cu viteze la rafală în general de 60 – 80 km/h, iar în sudul județului, peste 90 – 100 km/h.

Prognoza meteo pentru Banat

Din 6 octombrie, vremea va intra într-un proces de răcire. Se va resimţi mai întâi la temperaturile diurne, apoi şi la cele din cursul nopţilor, devenind mai rece decât în mod obişnuit. Astfel, în jurul datei de 10 octombrie, maximele termice vor fi de 13…15 grade, iar minimele de 6-8 grade.

Prognoza meteo pentru Crișana

După 7 octombrie, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi mai întâi la temperaturile maxime. Acestea vor ajunge la valori de 13…16 grade, mai scăzute decât cele înregistrate în mod obişnuit în prima jumătate a lunii octombrie. Ulterior și temperaturile minime vor scădea la 6-8 grade.

Prognoza meteo pentru Transilvania

Între 7 şi 10 octombrie, vremea va intra într-un proces de răcire ce se va resimţi la temperaturile maxime. Acestea vor ajunge la valori de 11…15 grade, mai scăzute decât cele înregistrate în mod obişnuit în această perioadă din an. Iar cele minime se vor situa între 1 şi 6 grade, posibil uşor negative în estul zonei.

Prognoza meteo pentru Maramureș

Din 7 octombrie, vremea va intra într-un proces de răcire. Se va ajunge la valori de 12-15 grade, iar cele minime vor fi de 3…5 grade.

Prognoza meteo pentru Moldova

În intervalul 8 – 10 octombrie temperaturile diurne vor fi de 10…13 grade, iar cele nocturne de 2-6 grade, mediat regional.

Ulterior, valorile termice, cu precădere cele diurne, vor fi în creştere uşoară şi se vor situa în general în jurul celor obişnuite la mijlocul lunii octombrie, cu un ecart mediu al maximelor de 15-18 grade şi al minimelor de 4-7 grade. Regimul pluviometric va continua să fie deficitar, probabilitatea de ploaie fiind mai ridicată în jurul datei de 8 octombrie, mai ales în sudul regiunii, iar pe alocuri ploi în general slabe vor fi posibile în unele zile din a doua săptămână.

Prognoza meteo pentru Dobrogea

În perioada 8 – 10 octombrie vremea va fi chiar rece pentru prima decadă de octombrie, cu temperaturi diurne de 12-14 grade şi al celor nocturne de 6-9 grade.

O uşoară încălzire este estimată pentru finalul intervalului de referinţă. Regimul pluviometric va fi în continuare deficitar, doar în jurul datei de 8 octombrie fiind o probabilitate mai mare pentru ploi pe arii extinse.

Prognoza meteo pentru Muntenia

Din 8 octombrie, zilele vor deveni reci, maximele ajungând la 12-15 grade.

Probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în jurul datei de 8 octombrie.

Vremea la munte

Între 7 şi 10 octombrie vremea va fi rece, valori termice medii de 4-10 grade ziua şi de -4 – 4 grade noaptea.

Probabilitatea pentru precipitaţii locale va fi mai ridicată în perioada 7 – 9 octombrie cu precădere în masivele meridionale, unde la peste 1700 m altitudine vor fi temporar şi ninsori sau lapoviţă.