Vulcanul Lascar din Chile a aruncat o coloană de fum la 6.000 de metri înălțime

Publicat: 11 dec. 2022, 11:00, de Aurel Drăgan, în Internațional , ? cititori
Vulcanul Lascar din Chile a aruncat o coloană de fum la 6.000 de metri înălțime

Vulcanul Lascar, situat la 1.600 de kilometri de Santiago de Chile, în nordul ţării, a înregistrat sâmbătă o creştere a activităţii sale vulcanice, antrenând un cutremur şi o coloană de fum de 6.000 de metri înălţime, notează AFP.

Serviciul naţional de geologie şi al industriei miniere din Chile a făcut cunoscut într-un comunicat că Lascar s-a trezit sâmbătă la ora locală 12.36 (15.36 GMT), după ce a trimis un semnal seismic.

Aceasta creştere a activităţii vulcanului Lascar s-a tradus printr-o „penă de cenuşă care, potrivit observaţiilor prin satelit, s-a ridicat la 6.000 de metri deasupra craterului”, se mai spune în comunicat.

Autorităţile au decis să ridice nivelul de alertă vulcanică în vecinătatea lui Lascar de la verde la galben şi au anunţat introducerea unui perimetru de securitate de cinci kilometri în jurul vulcanului, unde se află mai ales păşuni şi circuite de alpinism.

Alerta galbenă se declanşează atunci când un vulcan prezintă activitate instabilă, cu explozii minore şi apariţia de fumarole.

A fost transmis, de asemenea, un raport privind transportul aerian în zonă.

Nu au fost raportate persoane rănite sau infrastructură avariată. Satul Talabre, la 30 de kilometri de crater, a fost, însă, pus în alertă de autorităţile locale pentru o eventuală evacuare.

Lascar, cu o înălţime de 5.592 de metri, este situat în regiunea Antofagasta, la 70 de kilometri de San Pedro de Atacama, una dintre principalele zone turistice din nordul Chile.

Acest vulcan, care a înregistrat activităţi similare în 2006 şi 2015, a erupt ultima dată în 1993.

Alerta galbenă vulcanică este activă în Chile şi pentru complexul vulcanic Nevados de Chillan, la 385 de kilometri sud de Santiago, precum şi pentru Villarrica, la 800 de kilometri de capitală.