Washingtonul începe evacuarea anumitor afgani. Care sunt condițiile

Publicat: 15 iul. 2021, 21:00, de Eliza Popa, în Internațional , ? cititori
Washingtonul începe evacuarea anumitor afgani. Care sunt condițiile

SUA vor începe în ultima săptămână a lunii iulie să-i evacueze cu avionul pe afganii care au ajutat armata americană, precum şi familiile lor, a anunţat miercuri un înalt responsabil american, relatează AFP.

Washingtonul „lansează o operaţiune pentru a ajuta relocarea afganilor interesaţi şi eligibili care au ajutat SUA şi pe aliaţii lor” şi care au solicitat o viză specială, potrivit acestei surse, care reaminteşte că este vorba despre o promisiune a preşedintelui  SUA. „Zborurile cu plecare din Afganistan vor începe în ultima săptămână a lui iulie pentru candidaţii la programul de vize special deja înregistraţi”, a adăugat acest înalt responsabil.

Plecare programată

Sursa nu a furnizat detalii privind datele sau destinaţiile acestor zboruri, nici asupra numărului de persoane care ar putea fi implicate, potrivit agerpres.ro. Trupele americane intenţionează să încheie retragerea din Afganistan pe 31 august, după 20 de ani petrecuţi în această ţară, cel mai lung război purtat vreodată de SUA. Plecarea programată a ultimilor militari a resuscitat îngrijorările interpreţilor şi altor afgani care au ajutat armata americană şi care se tem acum de represalii din partea talibanilor.

Aceştia din urmă au lansat mai multe ofensive şi au preluat controlul asupra unor ample teritorii rurale din Afganistan.