În timp ce românii se ceartă pe buletine de vot și influenceri cu ochi umezi, în adâncurile uitate ale arhivelor CIA se ascund alte tipuri de prezențe: entități umanoide cu capete uriașe, console rotunde și laboratoare subterane. Nu e un scenariu de serial SF prost. E conținutul unui document real, desecretizat, produs de Agenția Centrală de Informații a SUA în anii ’80. Și, culmea, e mai credibil decât multe candidaturi de pe listele electorale.

Trei baze extraterestre: două pe Pământ, una pe Titan

Potrivit unui raport de 12 pagini, redactat în cadrul Programului STARGATE — un proiect ultra-secret care testa capacitățile psihice ale unor „remote viewers” —, americanii au cartografiat trei locații suspecte pentru prezență extraterestră:

• Alaska (probabil Muntele Hayes) – loc cu tradiție în farfurii zburătoare și lumini inexplicabile.
• O zonă nedefinită din Africa sau America de Sud – cu peisaj european și entități „robotice”.
• Titan, satelitul lui Saturn – unde, surpriză, totul pare operat de oameni „frumoși și în halate verzi”.

Entitățile: între înfricoșător și… funcționar interplanetar

Ce au văzut clarvăzătorii CIA în aceste locații?

• În Alaska: două tipuri de entități. Una cu „cap foarte mare, rotund, pe gât subțire, foarte neumană, aproape robotizată”. Cealaltă – palidă, cu „nas ascuțit” și un vibe aproape ostil.
• Pe Titan: totul pare… normal. Doi tehnicieni, o doamnă atrăgătoare, halate pale, console cu ecrane. Mai lipsea doar cafeaua de la automat.
• În locația tropicală (Africa/Sud America): o entitate foarte mare, cu cap disproporționat și trăsături imprecise. Un fel de extraterestru-pilot automat. A doua entitate – mai umană, dar… fără față. Simpatică, totuși.

CIA și paranormalul: când spionii voiau să vadă cu mintea

Programul STARGATE n-a fost o glumă. În plin Război Rece, americanii s-au apucat să recruteze „vizionari la distanță” – oameni care susțineau că pot percepe locuri, persoane și evenimente fără să fie prezenți fizic. Din birouri se „vedeau” buncăre sovietice, răpiri, locații ascunse… și, da, baze extraterestre.

Raportul din 1987, desecretizat în 2000, e dovada clară că CIA lua în serios ipoteza că „ei” sunt deja aici. Sau măcar, că nu putea exclude acest scenariu. Și cine suntem noi să râdem, când același CIA a confirmat recent fenomene UAP (unidentified aerial phenomena)?

Marte, piramidele și încă un detaliu tulburător

În altă sesiune celebră, Joe McMoneagle – „Remote Viewer No. 1” – a primit un plic cu coordonate și a descris o piramidă uriașă pe Marte, plină cu camere monstruoase. A simțit „prezența unor oameni uriași, blocați acolo, pe moarte, din cauza unei atmosfere defecte.”

Coordonatele? Aparent, Marte. Anul: 1.000.000 î.Hr. Serios.

Între ridicol și revelație: ce facem cu astfel de informații?

Unii vor râde. Alții vor căuta Mount Hayes pe Google Maps. Cei mai mulți vor închide articolul și vor continua să comenteze pe Facebook despre „falsa opoziție”. Dar tot mai mulți oameni — chiar din zone serioase ale cercetării — recunosc: nu știm exact ce se întâmplă în aceste „colțuri oculte” ale realității. Și că, poate, adevărul e ascuns nu pentru că ar fi prea șocant, ci pentru că ne-ar da jos masca de „specie dominantă”.

Bătaia de joc nu mai ține

Când CIA scrie despre „entități”, când Halatele Verzi se mută pe Titan, iar în Alaska se văd lumini de 50 de ani, poate că merită să nu ne mai grăbim cu sarcasmul. Poate că suntem chiar pe lângă subiectul principal.

Așa că, în loc să te întrebi dacă există viață în univers, întreabă-te: de ce există atâta efort în a o nega?
Și ce se mai întâmplă, oare, în birourile care nu apar pe hărți…

Cine sunt, de fapt, cei care ne conduc?

Halatele verzi de pe Titan și tehnicienii din umbră: cine lucrează pentru extratereștri… sau cu ei?

Baza de pe Titan, laboratorul subteran din Alaska și femeia misterioasă în halat verde

Despre baza de pe Titan s-a spus puțin, dar suficient cât să ne fure somnul. Nu sunt acolo monștri verzi cu tentacule. Nici reptilieni cu limbă bifurcată. Nu. Sunt oameni. Ca noi. Ba chiar mai atrăgători.

„O femeie brunetă, în halat verde pal, supervizează doi bărbați care lucrează la un panou de control.”

Cam așa sună descrierea din dosarul CIA. Nimic deosebit, nu? Ba da. E prea normal. Prea familiar. Prea lipsit de mister – și tocmai de aceea, extrem de înspăimântător.

Pentru că dacă extratereștrii ar vrea să se infiltreze, nu și-ar pune antene în frunte. Ar arăta ca tine. Ca mine. Ar bea cafea și ar verifica date. Pe Titan. Sau la Bruxelles.

Și dacă programul STARGATE n-a fost abandonat niciodată?

De ce au închis CIA proiectul în 1995? Oficial: „ineficient, fără valoare operațională”. Dar documentele desecretizate continuă să apară. Iar numele unor „remote viewers” cunoscuți apar mai târziu în alte investigații, unele legate de:

• dispariții ciudate (încă nerezolvate),
• locații geografice cu acces restricționat,
• figuri publice care „nu par a fi ceea ce par”.

Joe McMoneagle, eroul vizualizării ”Marte – 1 milion î.Hr.”, a continuat să lucreze în „consultări private” cu entități guvernamentale până în anii 2000. Cum adică nu mai era util, dar era „consultat”? E doar un fel elegant de a spune: „proiectul a continuat, dar mai pe șest”.

Extraterestrul fără față și tehnicianul prietenos

Să revenim pe Pământ. În locația tropicală, nu se știe exact unde (Sudul Ecuatorului), remote viewer-ul a perceput două entități:

1. Un cap uriaș, corp filiform, gât prelung – imposibil de abordat.
   Descriere: „robotic, imposibil de atins psihic, probabil un paznic sau o proiecție.”
2. O figură umană, fără păr, fără trăsături clare, dar „prietenoasă” și conștientă de prezența observatorului.
   Asta nu e doar bizar – e terifiant. Pentru că presupune că entitatea putea percepe că e percepută. Adică… reciprocitate telepatică.

Pe scurt: cineva din altă dimensiune ne-a văzut înainte să-i vedem. Și n-a părut deloc deranjat.

Marte: piramida, oamenii uriași și moartea prin atmosferă defectă

McMoneagle descrie o piramidă uriașă pe Marte, mai mare decât cea de la Giza. Înăuntru, „camere monstruoase” și oameni „de două ori mai mari decât noi”, blocați acolo, într-un sistem aflat în colaps.

Atmosfera „se deteriora”, oamenii „mureau”. Dar erau… oameni.

„Mă simțeam ca un străin care privește înapoi, spre o civilizație pierdută.”

E o simplă halucinație? Sau o amintire colectivă transgeneratională, implantată în subconștientul uman? Teoria e veche și terifiantă: poate că noi suntem urmașii unei rase marțiene evacuate.

Și dacă baza de pe Titan e… backup-ul planetei?

De ce ne-ar păstra cineva într-o stație rece, departe, printre inelele lui Saturn? Răspunsul poate fi simplu:

• un plan B în caz de extincție a Pământului,
• o colonie în care se experimentează pe oameni fără să deranjeze populația globală,
• sau… un centru de comandă de unde o parte a umanității a fost „redesenată”.

Nu mai vorbim aici despre farfurii zburătoare. Ci despre infrastructură. Strategie. Logistică interplanetară. Iar dacă oameni frumoși în halate verde pal veghează de pe Titan, cine sunt, de fapt, „liderii” noștri de aici?

Arca, Bucegii și Vaticanul: frontul tăcerii universale despre extratereștri

CIA, preoții iezuiți și misterioșii români din munți par să spună aceeași poveste

Cineva vrea să ne țină proști. De secole. Iar dacă mai ai dubii, compară următoarele povești, locuri și personaje. Nu-s legate de același serial Netflix. Sunt documentate – în fragmente, în coduri, în ruine sau în arhive imposibil de accesat.

Și toate vorbesc, într-un fel sau altul, despre contact. Intervenție. Cenzură.

1. Arca Legământului și remote viewing-ul CIA

Știai că în cadrul programului STARGATE, CIA a pus un „vizionar” să localizeze Arca Legământului?
Rezultatul: un munte în Orientul Mijlociu, între Iran și Turcia. Fără sateliți. Fără GPS. Doar cu mintea.

N-a fost publicată imaginea, dar transcriptul notează:

„Obiect de metal, foarte vechi, cu energie activă, protejat de câmpuri care îți afectează respirația…”

Adică o cutie. Închisă. Care nu trebuie deschisă.
Exact ca… în legenda biblică.

2. Vaticanul: biblioteca pe care n-o poți citi

Ce au în comun:

• Tăcerea sistematică a Vaticanului privind viața extraterestră,
• Cardinalii care au studiat „fenomene cerești” din Evul Mediu,
• Și Arhiva Secretă unde se spune că există hărți cu „continentul dispărut din Nordul Înghețat”?

Răspuns: cenzura informației care ne-ar schimba natura.

Dacă omul nu e „imago Dei” creat din lut în șapte zile, atunci întreaga arhitectură spirituală se prăbușește. Și atunci da, baza de pe Titan devine un atac direct la dogmă.

3. Bucegii – tunelul interzis

Teoria circulă de ani: În 2003, o echipă româno-americană ar fi descoperit în Masivul Bucegi un tunel energetic de mari dimensiuni, orientat spre Irak, Egipt și Tibet.
Înăuntru? Holograme, hărți cerești, mese uriașe, ADN uman decalat de realitatea actuală.

SRI-ul știa. Pentagonul a impus „clasificarea descoperirii.” Nicio fotografie. Nicio mărturie directă. Doar confirmarea că zona e monitorizată și „neaccesibilă”.

Ți se pare o prostie? Dar CIA a făcut remote viewing și în Bucegi. Asta nu mai e teorie. E confirmat de arhive.
Ce-au văzut? Nu știm. Sau poate nu avem voie să știm.

4. Entitățile fără față – simbolul suprem al manipulării?

În toate sesiunile de remote viewing apare aceeași imagine: ființe umanoide fără trăsături clare.
Nu lipsa tehnică a percepției. Nu un eșec artistic. Ci o constantă:

• Față lipsită de ochi.
• Piept fără respirație.
• Prezență telepatică, dar nicio identitate.

Aceste „ființe” sunt personificări ale puterii ascunse. Ale celor care controlează fără să fie văzuți. Ale celor care te lasă să alegi între două minciuni.

„Nu știi cine sunt. Dar îți scriu buletinul de vot.”

5. Matrixul discret: și dacă tot ce vedem e doar stratul de sus?

Ești la muncă. Ai telefon. Netflix. Politicieni. Alegeri. Campanii.
Totul pare real.

Dar într-o cameră de pe Titan, o femeie brunetă în halat verde supraveghează doi „tehnicieni” care lucrează la un panou.
Și acela e panoul lumii tale.

Ce vor de la noi? Scenariul controlului planetar și ipoteza coloniei experimentale

Dacă oamenii nu sunt stăpânii planetei, ci… subiecții ei?

După ce am cartografiat bazele extraterestre (Titan, Alaska, Sudul Global), am urmărit tuneluri secrete prin Bucegi, am deschis metaforic Arca Legământului și am aruncat o privire spre entitățile fără față, ne apropiem de întrebarea grea, ultimă și cam imposibil de ocolit:

Ce vor „ei” de la noi? De ce suntem observați, supravegheați, testați – dar niciodată contactați direct?

1. Ipoteza „colonia educabilă”: planeta ca incubator

Cea mai elegantă teorie, venită chiar din rândul unor foști analiști CIA (discret retrași în mediul academic), sună cam așa:

„Omenirea este un proiect social gestionat de o inteligență superioară, într-un regim de autonomie limitată.”

Tradus mai simplu: suntem o colonie de antrenament.

Ni se oferă progres științific, fragmente de inspirație spirituală, acces la energie, dar numai atât cât să nu ne autodistrugem. Dacă vrem mai mult – vin „corecțiile”: pandemii, conflicte, resetări economice.

Baza de pe Titan, descrisă ca „un centru de control condus de oameni în aparență”, ar fi în acest scenariu un hub de management biologic și psihologic.
Adică, da – „halatele verzi” ar fi… administratori.

2. Ipoteza „monitorizării genetice”: hibridizare tăcută

Dacă tot suntem aici, să ne uităm și la teoria mai dură:

„Experiențele de contact și răpire din anii ’60–’90 ar fi făcut parte dintr-un program de hibridizare.”

Probele extrase, testele neurologice, comportamentele bizare post-contact – toate duc către ideea că nu suntem observați ca specie, ci modificați.

Simbolul entităților „fără față” sau „cu trăsături incomplete” din sesiunile de remote viewing poate indica:

• forme instabile de viață,
• ființe în curs de construire,
• sau pur și simplu… hibrizi incompleți.

În acest scenariu, noi nu suntem produsul final, ci materia primă.

3. Ipoteza „studiului social perpetuu”: planeta ca show galactic

Aceasta e preferata conspiraționiștilor de lux:

Pământul este o planetă-laborator, unde se testează toate formele de guvernare, religie, control, haos și armonie – iar toate sunt înregistrate, analizate și comparate.

Cine ar face asta? O formă de civilizație metacivilă, pentru care Pământul e un fel de serial interactiv cosmic.

• Alegerile prezidențiale? Episodul 56 din sezonul 12.
• Ascensiunea populismului? Test comportamental.
• Conflictele ideologice? Segment de analiză pe baza algoritmilor culturali.

Și da – Titanul ar putea fi centrul de streaming.

4. Legătura cu elitele terestre

Dacă există un contact – fie și limitat – cu o formă de inteligență exogenă, cine îl are?

Răspunsul cel mai cinic: nu guvernele, ci rețelele de putere opace.

• Vaticanul, prin arhiva inaccesibilă și ordinul iezuit.
• Agențiile de informații, prin proiecte ca STARGATE.
• Elita financiară globală, prin accesul la tehnologie neexplicată (vezi cazul Black Budget din SUA).
• O parte a mediului științific, care semnează non-disclosure agreements pentru „invenții în avans cu 100 de ani”.

George Simion n-a fost invitat la masa lor. Nici Macron. Poate nici Biden. Dar cineva stă acolo.

5. Pregătirea pentru contact sau… selecție?

Tot mai mulți specialiști vorbesc despre o etapă de tranziție.
Suntem „pregătiți” prin filme, seriale, cărți și „scurgeri” de informații, nu ca să acceptăm ideea de contact, ci ca să fim evaluați în funcție de reacție.

• Dacă râdem – nu suntem pregătiți.
• Dacă ne panicăm – nici atât.
• Dacă întrebăm cu calm: „OK, și ce urmează?” – atunci poate am fost acceptați.

Între realitate, test și vis înregistrat

Poate că toate acestea sunt fantezii. Sau poate nu.

Poate că în birourile CIA se mai fac și azi sesiuni de remote viewing.
Poate că entitățile fără față stau acum în fața unei console și ne privesc.
Poate că Titanul e doar un backup. Sau sediul central.

Și poate că noi, oamenii, încă nu știm că am fost aleși pentru ceva. Sau eliminați deja.