Politica și patrupedele de companie: câinii, pisicile și partidele – într-un sondaj INSCOP

Un sondaj INSCOP a reușit să facă ceea ce rareori reușește politica: să ne aducă un zâmbet. Câinii și pisicile au intrat pe listele electorale informale ale românilor, iar rezultatul spune multe despre cum se reflectă cultura de partid până și în preferințele de companie din sufragerie.

Câinii PSD și pisicile USR

În rândul votanților PSD, câinele domină: animal de pază, de curte, de familie extinsă. În logica partidului, câinele seamănă cu baronul local: loial, dar gata să latre când se apropie străinul.

La USR însă, pisica are teren fertil. Autonomă, sofisticată, urbană, își cere hrana la ore fixe și nu acceptă compromisuri. Exact cum se descriu, în general, susținătorii progresiști din mediul urban.

PNL și câinele de rasă

Votanții PNL aleg câinii într-o proporție covârșitoare, dar nu orice câine: mai degrabă un labrador cu pedigree, eventual cu lesă de firmă. În mentalul liberal, animalul de companie reflectă stabilitate, prosperitate și statut social.

AUR și câinele de pază

În tabăra AUR, câinele e mai mult decât un prieten: e paznic de curte, garant al „tradiției”. Proporția covârșitoare a votanților AUR care preferă câinii spune ceva despre accentul pe securitate, teritoriu și protecția comunității în fața „străinului”. Pisica nu are loc aici, pentru că nu intră pe gard la comandă.

Mai mult decât joacă de sondaj: ce spune psihologia?

Acest sondaj atinge un fenomen real: preferința pentru animale nu e neutră cultural.

• Câinele simbolizează autoritatea, ierarhia, ordinea. Se potrivește cu partidele mai tradiționale, orientate spre comunități mari și rurale.
• Pisica simbolizează autonomia, confortul urban, libertatea individuală. Se potrivește cu partidele urbane, progresiste.
• Restul preferințelor (păsări, rozătoare, pești) rămân marginale, dar pot indica nișe electorale — oameni care caută exotism, independență sau minimalism.

Animalele politice și animalele reale

Merită spus un adevăr: mulți dintre cei care declară că au animale nu le tratează cu adevărat ca membri ai familiei. Fenomenul câinilor abandonați pe câmp sau al pisicilor aruncate pe marginea drumului este încă o plagă socială. Dacă sondajul ar fi întrebat și despre responsabilitatea față de animale, cifrele ar fi fost mult mai rușinoase.

Ce ne învață topul animalelor despre România

Acest mic experiment sociologic arată o Românie polarizată până și în chestiuni aparent inocente. Alegerea câinelui sau a pisicii devine o extensie a stilului de viață, a valorilor și chiar a opțiunii de vot.

În loc să râdem, ar trebui să ne punem întrebarea: dacă până și alegerea animalului de companie ne împarte în tabere, mai e loc pentru un limbaj comun în politică?

Ce animale de companie preferă nevotanții – zoologia apatiei politice

Dacă simpatizanții partidelor pot fi grupați după câini, pisici, canari sau hipopotami, marea masă a celor care nu votează se află într-o zonă aparte, aproape exotică. Nevotanții nu sunt lipsiți de preferințe zoologice, doar că acestea reflectă mai degrabă un amestec de indiferență, ironie și dorință de evadare din realitatea cotidiană.

1. Peștii din acvariu – simbolul tăcerii și al dezangajării

Nevotanții se regăsesc perfect în peștii ornamentali. Aceștia plutesc lent într-un acvariu, cu ochi mari și reci, fără direcție vizibilă, într-o lume transparentă și izolată. Peștele nu face scandal, nu latră, nu miaună și nu cere nimic. E imaginea fidelă a cetățeanului care se uită la politică de dincolo de sticlă, fără să mai aibă energia de a participa.

2. Broscuțele țestoase – lentoarea absolută

Nevotanții se pot identifica și cu țestoasele. În timp ce câinii și pisicile sar la gâtul societății, țestoasa își bagă capul în carapace la primul zgomot. „Nu mă interesează, nu ies din casă, voteze cine vrea!” – e echivalentul electoral al retragerii lente într-o carapace groasă, imună la scandal.

3. Hamsterii – fuga pe roata inutilă

Alt simbol potrivit este hamsterul: aleargă frenetic pe o roată care nu duce nicăieri. Nevotanții fac exact asta: se plâng de prețuri, de corupție, de drumuri, dar refuză să participe la mecanismul minim de schimbare. Roata merge, hamsterul gâfâie, dar nimic nu se mișcă în afara cuștii.

4. Papagalii – comentatorii de pe margine

Există și nevotanți care preferă papagalii. Nu pentru frumusețea penajului, ci pentru capacitatea de a repeta mecanic lozinci: „Toți sunt la fel!”, „Votează cine vrea, eu nu!”, „Se fură oricum!”. Papagalul politic nu are inițiativă, dar împrumută zgomotos replicile celorlalți.

5. Pisicile leneșe – suveranitatea personală

În fine, o parte dintre nevotanți sunt perfect reprezentați de pisica leneșă, care stă toată ziua pe calorifer și își face curățenie pe cont propriu. Nu vrea să fie deranjată, nu iese la urne, nu-i pasă de schimbare: universul se reduce la propria comoditate.

Și crocodilul? Cui rămâne?

Dacă electoratul activ poate fi cartografiat prin câini, pisici sau canari politici, nevotanții formează un adevărat bestiar al apatiei. De la peștii care tac până la papagalii care repetă clișee, aceste animale simbolice arată că refuzul de a vota nu e lipsă de preferință, ci o alegere comodă de a rămâne în afara acvariului civic.

Iar crocodilului… se potrivește perfect nevotanților cinici și agresivi, cei care nu doar că refuză votul, dar mușcă verbal pe oricine încearcă să le explice de ce e important să participe. Crocodilul stă la pândă, aparent inert, în mlaștina apatiei, dar când cineva aduce vorba de politică, plesnește cu fălcile și scuipă replici de genul:

• „Toți sunt niște hoți, n-are rost să votezi!”
• „Mai bine mă duc la pescuit decât la urne!”
• „Țara asta nu mai are nicio șansă, lasă-mă cu prostiile tale!”

Crocodilul nevotant e simbolul periculos: pare retras, dar e capabil să tragă în jos orice conversație și să bage teamă sau dezgust în cei care încă mai cred în exercițiul democratic. Spre deosebire de peștii care tac sau papagalii care repetă, crocodilul are colți și nu se sfiește să-i folosească.