Will Smith a dezvăluit cine îi va juca rolul în noua versiune „Prinţul din Bel-Air”

Publicat: 03 sept. 2021, 09:30, de Laura Macovei, în Internațional
Will Smith a dezvăluit cine îi va juca rolul în noua versiune „Prinţul din Bel-Air”

Will Smith a dezvăluit, printr-un apel video, cine îi va juca rolul în noua versiune a serialului de succes „Prinţul din Bel-Air”. Este vorba despre debutantul Jabari Banks, acesta interpretând rolul care i-a adus lui Smith celebritatea la începutul anilor 1990.

Mă bucur nespus de mult să te cunosc, să fiu în legătură cu tine şi, din inimă, vreau să te felicit”, i-a spus el lui Banks, continuând cu mesajul mult așteptat: „Ai primit rolul Will în „Bel-Air”.

Sunt pregătit, sunt atât de pregătit”, a răspuns tânărul, adăugând că este ca un vis devenit realitate. El a dezvăluit că tatăl lui i-a sugerat să încerce să dea probă pentru rol, după ce a citit un articol despre asta.

Noua variantă, care va fi lansată pe serviciul de streaming al NBC, Peacock, a fost inspirată de un clip din 2019 realizat de un fan, Morgan Cooper, care a reimaginat comedia ca dramă a zilelor noastre.

Potrivit Deadline, acesta va fi primul rol în televiziune pentru Banks, originar din Philadelphia, oraşul natal al personajului principal din serial şi al lui Smith. Banks a absolvit Universitatea de Arte anul trecut, cântă şi joacă baschet.

Serialul „The Fresh Prince of Bel-Air” a avut şase sezoane, difuzate de NBC între 1990 şi 1996, iar Will Smith a interpretat o versiune ficţionalizată a sa.

Pentru acesta, a primit două nominalizări la Globurile de Aur, iar rolul i-a impulsionat şi cariera de rapper.