Wimbledon: Sorana Cîrstea, învinsă de jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu

Publicat: 03 iul. 2021, 18:00, de Eliza Popa, în SPORT
Wimbledon: Sorana Cîrstea, învinsă de jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu

Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă fără drept de apel de tânăra jucătoare britanică de origine română Emma Răducanu, cu 6-3, 7-5, sâmbătă, în runda a treia a turneului de la Wimbledon, al treilea de Mare Şlem al anului.

Cîrstea (31 ani, 45 WTA), care în turul anterior a obţinut o victorie în faţa belarusei Victoriei Azarenka, a 12-a favorită, a pierdut acum în faţa unei tinere (18 ani, 338 WTA) aflate la prima sa participare la un turneu de Mare Şlem, după ce a primit un wildcard.

Sorana a început bine şi a condus cu 1-0 şi 3-1, dar apoi ceva în jocul său s-a rupt şi Răducanu a câştigat cinci ghemuri la rând şi setul, cu 6-3. Emma Răducanu a dus seria de ghemuri consecutive la opt, desprinzându-se la 3-0 în actul secund. Cîrstea a reuşit să revină, a egalat, 3-3, dar nu a reuşit să ducă setul în tiebreak, cedând cu 5-7, la a treia minge de meci a britanicei, după o oră şi 39 de minute.

Cîrstea a încheiat cu 2 aşi, 3 duble greşeli, 18 winners şi 18 erori neforţate, în timp ce Raducanu a avut 4 aşi, 4 duble greşeli, 30 de winners şi 18 erori neprovocate. Sorana Cîrstea va primi un cec de 115.000 de lire sterline şi 130 de puncte WTA. Emma Răducanu va juca în optimi contra câştigătoarei dintre Jelena Ostapenko (Letonia) şi Ajla Tomljanovic (Australia).