Wizz Air se laudă că rambursează automat banii pentru zboruri anulate într-o săptămână

Publicat: 23 feb. 2021, 13:00, de Răzvan Zamfir, în LIFESTYLE , ? cititori
Wizz Air se laudă că rambursează automat banii pentru zboruri anulate într-o săptămână

Wizz Air și-a lansat procesul de rambursare automatizată în luna mai a anului trecut pentru a face față numărului fără precedent de anulări cauzate de pandemia de Covid-19. De altfel, a înregistrat o creștere de 3.000% a cererilor de rambursare în 2020 comparativ cu nivelurile din 2019. Compania susține că procesul său automat de rambursare gestionează 95% din cererile de rambursare prin conversie în numerar într-o săptămână.

Procesul automat înseamnă că pentru pasagerii ale căror zboruri au fost anulate, pe baza opțiunii selectate de client, Wizz Air va rambursa automat 120% din tariful inițial, dar sub formă de credit de companie sau le va oferi pasagerilor opțiunea de rambursare în numerar de 100% către metoda lor inițială de plată sau opțiunea de a rezerva un nou zbor gratuit. Pasagerii pot solicita cu ușurință această rambursare, cu un singur clic în contul lor Wizz Air sau accesând linkul primit prin e-mail.

„Am investit foarte mult în automatizarea procesului de rambursare încă de la începutul pandemiei. Spre deosebire de alte companii aeriene din Europa, acest lucru oferă o abordare mult mai corectă pasagerilor în cazul în care zborul lor este anulat, asigurându-se că cei afectați își pot primi banii înapoi cât mai repede posibil. Suntem mândri că procesăm 95% din cererile de rambursare în numerar în doar șapte zile și vom continua să investim în tehnologie pentru ca procesul de rambursare să fie cât mai simplu și intuitiv posibil și să le permită clienților să călătorească din nou fără griji”, a declarat Zsuzsa Poos, Chief Customer and Marketing Officer, Wizz Air.

Wizz Air încurajează întotdeauna călătorii să rezerve direct de pe wizzair.com sau prin intermediul aplicației mobile a companiei aeriene, astfel încât rambursările să poată fi procesate cât mai repede posibil. Atunci când rezervările se fac prin intermediul platformelor de rezervare online, Wizz Air nu poate contacta direct pasagerul cu privire la opțiunile de rambursare relevante, deoarece proprietarul rezervării nu este pasagerul, ci platforma prin care au fost achiziționate biletele. Ca urmare, compensația poate fi amânată.