World Vision România: 65% dintre profesori solicită investiţii în laboratoare; 34% pentru grupuri sanitare

Un sondaj realizat de World Vision România arată că 65% dintre cadrele didactice spun că este nevoie de mai multe investiţii pentru laboratoarele de informatică şi de alte discipline, în timp ce 34% vor mai mulţi bani pentru grupuri sanitare.

onform unui comunicat al World Vision România, aproape unul din doi profesori crede că este nevoie de mai mulţi bani pentru spaţiile dedicate activităţilor sportive, 44% vor investiţii pentru renovarea clădirilor, 41% pentru spaţiile de joacă şi biblioteci, 34% pentru grupuri sanitare (toalete) şi 30% pentru accesibilizarea drumurilor către şcoală, inclusiv achiziţionarea de autobuze.

Totodată, 87% dintre cadrele didactice îşi doresc să se implementeze un program de masă caldă cu ore remediale în toate şcolile vulnerabile, motivând că un astfel de pachet de servicii ajută la prevenirea şi combaterea abandonului şcolar.

Mai mult de unul din trei cadre didactice afirmă că au prea multe obligaţii birocratice în afara orelor, doi din trei cred că programa şcolară este încărcată sau nu este adaptată nevoilor actuale ale copiilor, iar unul din doi este descurajat de neimplicarea părinţilor în educaţia copiilor sau de alte probleme ale familiei ca nivelul de sărăcie sau lipsa de educaţie a părinţilor.

Potrivit World Vision România, una din zece familii nu are nici măcar un singur dispozitiv pentru învăţarea online, infrastructura pentru acest mod de educaţie lipseşte în continuare în multe dintre şcolile şi familiile din comunităţile dezavantajate.

Din cauza sărăciei, 35% dintre adolescenţi n-au niciodată sau au doar uneori suficiente rechizite şi cărţi pentru şcoală, condiţii în care aproape din unu din zece părinţi îşi retrage cel puţin un copil de la şcoală temporar sau definitiv ca să facă faţă cheltuielilor.

Aproape jumătate dintre părinţii care au copii în clasele V-VIII spun că le este greu să-i ajute cu lecţiile la Matematică, iar la unu din cinci părinţi îi este greu să ofere sprijin copilului său şi la Limba română.

Întrebaţi ce măsuri ar trebui să se regăsească printre priorităţile sistemului de învăţământ, elevii consultaţi de World Vision România au răspuns: digitalizarea (61%); masa caldă la şcoală pentru toţi elevii (56%); educaţia remedială (53%); burse mai mari 40 (%); investiţii în infrastructura şcolilor (26%).

În privinţa gradului de violenţă prezent în şcolile vulnerabile, doi din zece copii spun că aceasta este prezentă în şcoala lor mult sau foarte mult, mai arată datele World Vision România. Afirmaţia este confirmată şi de părinţii acestora, 30% menţionând că există violenţă în şcoli. Pe de altă parte, doar 2% dintre elevi ar vorbi cu profesorii despre abuzurile prin care trec.

Informaţiile World Vision România au fost culese cu sprijinul proiectului „Inspectoratul” Şcolar Civic, proiect derulat de organizaţie cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanţat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura

Se amână amenzile pentru firmele care nu folosesc e-Factura. Care este...

Se amână amenzile pentru companiile care nu transmit facturile în sistemul național e-Factura în termenul de 5 zile stabilit. Inițial, măsura sancționării firmelor ar...

Fii isteț! Vinde-ți casa fără să fii amendat!

În contextul unui mediu imobiliar în continuă schimbare, proprietarii de case se confruntă adesea cu dilema de a stabili prețul corect pentru vânzarea proprietății...