Xi Jinping îl felicită pe Nicușor Dan: o ”mângâiere” de la Beijing în miezul furtunii geopolitice

China salută noul președinte al României cu un mesaj elegant și prudent, în timp ce Europa stă cu ochii pe Est. Ce vrea, de fapt, Beijingul? Ce poate răspunde Bucureștiul?

Diplomația chineză, cu pași de catifea și intenții clare

În data de 22 mai 2025, președintele Chinei, Xi Jinping, i-a trimis noului președinte al României, Nicușor Dan, un mesaj oficial de felicitare. În aparență, o banalitate protocolară. În esență, un gest calculat, transmis într-un moment în care România își redefinește prioritățile internaționale.

Textul chinezesc e formulat exact cum știe Beijingul să o facă: cu respect pentru suveranitate, apel la istorie și sugestii subtile de cooperare mai strânsă. Nimic nu e întâmplător: se invocă faptul că România a fost printre primele state care au recunoscut Republica Populară Chineză. Se reamintește „prietenia tradițională”. Se evocă „schimbările fără precedent din ultima sută de ani”.
Dar tonul nu e prietenesc. E curtenitor și strategic.

Ce vrea China de la România

În contextul global actual, Beijingul are nevoie de aliați tăcuți și parteneri prudenți în interiorul Uniunii Europene. Nu caută scandal. Caută canale de dialog, investiții și prezență economică discretă.

România, cu poziția sa geostrategică, cu portul Constanța, cu infrastructura energetică în reconstrucție și cu un climat politic fragil, este un teren de observație pentru Beijing. Nu suntem prioritate. Dar nici irelevanți.

Mesajul lui Xi către Nicușor Dan este o întindere a unei mâini îmbrăcate în mătase, dar cu degete ferme:

„Vrem să rămânem prieteni. Nu ne întoarceți spatele. Găsim ceva de construit împreună.”

Ce poate (și trebuie) să răspundă România

Nicușor Dan, în poziția sa de președinte fără legături de partid și fără trecut în zona jocurilor externe, are șansa să definească o politică echilibrată: colaborare economică unde se poate, dar aliniere clară la valorile europene și euroatlantice.
România nu-și poate permite naivități. Dar nici închiderea completă a ușilor.

Răspunsul ideal? Un mesaj sobru, diplomatic, care să mulțumească pentru felicitări, să reafirme parteneriatul economic în cadrul reglementărilor UE și să evite orice alunecare spre ambiguitate geopolitică.

Lecția din spatele mesajului

Xi Jinping nu l-a felicitat pe Nicușor Dan ca pe un vechi prieten.
L-a felicitat ca pe un actor nou pe scenă, căruia i se oferă șansa de a înțelege piesa.
România este, și va rămâne, o piesă de șah la marginea tablei Eurasiei.
Important e cine ține mâna pe piesă – și cât de bine știe regulile jocului.

China este o forță economică colosală,

iar România are foarte puține atuuri în relația bilaterală – dar exact din acest dezechilibru poate construi o strategie inteligentă, dacă învață să joace pe două fronturi fără să devină terenul de joc al altora.

1. Pragmatism economic, nu reverențe ideologice

România trebuie să se apropie de China doar acolo unde câștigă concret și verificabil: infrastructură, comerț, agricultură, energie verde, exporturi agroalimentare.
Fără declarații grandioase, fără „frați mai mari în Est” și fără „parteneriate strategice” care devin pretexte pentru infiltrări sistemice.

În loc să deschidă larg ușa, România ar trebui să spună:

„Aveți ceva de oferit? Să vedem calculele, clauzele, impactul asupra pieței locale și legislația europeană.”

2. Filtrul Bruxelles: scut, nu piedică

România e membră UE. Orice parteneriat cu China trebuie să treacă prin filtrul reglementărilor europene privind investițiile străine, concurența, siguranța cibernetică și drepturile muncii.

Aceasta NU e o piedică. E un pretext diplomatic ideal:

„Ne-ar plăcea să colaborăm, dar trebuie să respectăm normele comune. Haideți să lucrăm în acest cadru.”

Astfel, România poate refuza elegant orice propunere dubioasă, spunând că „regulile UE nu permit” – în loc să își asume refuzul frontal.

3. Evitarea capcanelor – de la infrastructură la 5G

China nu dă bani gratis. Îți construiește autostrăzi, dar îți cere porturi. Îți oferă infrastructură digitală, dar vrea control asupra rețelelor.
România trebuie să stea departe de:

• proiecte strategice cu Huawei sau ZTE (5G, rețele guvernamentale);
• împrumuturi masive cu garanții suverane (cum s-a întâmplat în Balcani și Africa);
• parteneriate academice netransparente (care pot deveni canale de propagandă sau spionaj soft).

4. Diplomația economică – fără complexe, dar cu discernământ

România poate vinde în China produse agricole, IT, inginerie, cultură, dar cu o strategie națională coerentă de promovare, nu cu standuri plictisite la târguri internaționale.

Trebuie să existe:

• atașați comerciali activi în Beijing și Shanghai;
• birouri de afaceri românești care cunosc piața chineză;
• colaborări locale între orașe, universități, clustere de inovație.

Fără retorică. Doar business.

5. Fără pendulări strategice

România nu trebuie să pară ezitantă sau duplicitară: cu un picior în UE și altul în Inițiativa Belt and Road.
Nu trebuie să devină calul troian al Chinei în Europa de Est, cum au încercat Ungaria sau Serbia. Dar nici să pară sclifosită, când oportunitățile sunt reale.

Formula corectă e aceasta:

„România este o țară europeană, dar nu ignoră Asia. Avem o relație de respect, cu limite clare. Colaborăm când câștigă ambele părți și respectăm cadrul european în orice negociere.”

Diplomația românească trebuie să-și scoată capul din sertar

China nu e dușman. Dar nici salvator. E un gigant economic care vrea acces, influență și loialitate tăcută.
România nu are forța să negocieze de la egal la egal, dar poate avea demnitate, precauție și fler.
Este un dans pe sârmă între interese, dar și o ocazie rară de a arăta că suntem parteneri, nu supuși.

Asta cere diplomație adevărată. Nu pliante.