Zeci de morți și aproximativ o mie de răniți în timpul protestelor din Kazahstan

Publicat: 06 ian. 2022, 10:46, de Cezar Amariei, în Internațional , ? cititori
Zeci de morți și aproximativ o mie de răniți în timpul protestelor din Kazahstan

Mai multe transportoare blindate şi zeci de militari au intrat joi dimineaţa în piaţa centrală din Almatî, capitala economică a Kazahstanului, unde sute de manifestanţi protestau a treia zi consecutiv împotriva guvernului, relatează Reuters, citat de Agerpres.

Corespondenţii agenţiei afirmă că în timp ce forţele de ordine se apropiau de mulţimea de protestatari s-au auzit focuri de armă.

Ulterior, poliţia din cel mai mare oraş al ţării a afirmat, potrivit agenţiei de presă ruse Interfax, preluată de Reuters, că zeci de participanţi la revoltă au fost „eliminaţi”.

Tot joi, televiziunea de stat a informat că Banca Naţională a Kazahstanului a decis suspendarea tuturor instituţiilor financiare.

Accesul la internet era întrerupt în mare parte din teritoriu.

În urma protestelor declanşate în întreaga ţară de scumpirea carburanţilor şi-au pierdut viaţa marţi şi miercuri opt poliţişti şi militari din Garda Naţională.

Preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a cerut sprijin din partea Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (OTSC), alianţă militară condusă de Rusia din care mai fac parte Armenia, Belarusul, Kazahstanul, Kîrgîzstanul şi Tadjikistanul.

Premierul armean Nikol Paşinian, preşedinte în exerciţiu al OTSC, a confirmat joi pe Facebook cererea de asistenţă din partea Kazahstanului şi a afirmat că alianţa fostelor republici sovietice va trimite un efectiv neprecizat de forţe de menţinere a păcii, pe o durată determinată.