Zeci de persoane blocate într-un camping din Dâmbovița din cauza inundațiilor

Publicat: 20 iul. 2021, 12:15, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Zeci de persoane blocate într-un camping din Dâmbovița din cauza inundațiilor
Inundatii

Inundațiile fac în continuare ravagii și blochează drumuri. Aproximativ 60 de persoane sunt blocate cu rulotele sau autoturismele într-un camping din Dâmbovița și așteaptă retragerea apelor, în urma ploilor torențiale din ultimele ore.

Probleme sunt și în județul Prahova. În Sinaia și Bușteni mai multe case au fost inundate, iar un autoturism a fost luat de ape, potrivit ISU.  Aversele puternice au produs inundații în 29 de localități din 12 județe.

Inundațiile au afectat 12 județe

În ultimele 24 de ore, aversele torențiale au produs inundații în 29 de localități din județele Alba, Brașov, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Hunedoara, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Prahova și Timiș, informează IGSU.

Luni și pe timpul nopții de luni spre marți, pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din 29 case, 107 curți, 21 beciuri/subsoluri, 3 operatori economici, precum și pentru degajarea mai multor arbori căzuți pe carosabil.

Situații deosebite au fost înregistrate în județele Alba, Dâmbovița, Iași și Neamț, acolo unde mai multe persoane au fost izolate, iar un bărbat a fost găsit mort.