Ziua Armatei Române, cu război la graniță!

Publicat: 25 oct. 2023, 06:30, de Magda Marincovici, în ACTUALITATE , ? cititori
Ziua Armatei Române, cu război la graniță!

În fiecare an, la data de  25 octombrie, sărbătorim Ziua Armatei Române, ce amintește de un eveniment istoric extrem de important pentru poporul nostru. 

În campaniile celui de-al Doilea Război Mondial, efortul de război a însemnat dislocarea a  aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă. După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei şi Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe şi sacrificii, la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

Anul acesta, sărbătorim Armata Română, când pericolul războiului este mai actual ca niciodată de la a doua mare conflagrație: un război lung, declanșat de Rusia contra  Ucrainei, și un război neprovocat,  de apărare a Israelului, atacat de gruparea Hamas.

În acestă zi de sărbătoare sunt programate manifestări în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații în care sunt dislocați militarii români, precum și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.

Ziua Armatei Române a fost instituită ca sărbătoare națională în anul 1959, prin Decretul nr. 381. De atunci, anual, la 25 octombrie, celebrăm curajul și sacrificiul soldaților români care au luptat pentru libertate și integritate teritorială.

În discursul de anul trecut cu ocazia acestui eveniment, Nicolae Ciucă, premier la acea dată, menționa că Armata Română este a 11-a forță militară a Uniunii Europene și a 14-a a NATO.

La mulți ani, Armata Română!