Ziua internațională a femeilor din mediul rural – între necesitate și recunoștință

Publicat: 15 oct. 2022, 11:01, de Nina Marcu, în ACTUALITATE , ? cititori
Ziua internațională a femeilor din mediul rural - între necesitate și recunoștință
ludovic-bassarab-taranca-tesand-la-razboi

Desigur, femeile au, peste tot, în lume, o zi a lor. Când se simt cele mai frumoase, cele mai importante, cele mai minunate. Nu-i vorbă, femeile – și e firesc să fie astfel – trebuie să se simtă mereu importante.

Pentru că nici frunza-n dud nu se mișcă fără implicația și aportul lor. Dar există o zi, chiar internațională, și nu știu dacă toată lumea știe, a femeilor din mediul rural. Această zi, internațională, cum am spus, a femeilor din mediul rural, se învârte, încă, între necesitate și recunoștință.

15 octombrie, zi importantă pentru femeile de la țară

Femeile de la țară, țărăncile, spus direct, dar câtuși de puțin malițios, au ziua lor aparte și specială. Adică în afară de cea de 8 martie, când, cel puțin la noi, se sărbătorește ziua femeii. Această zi a femeilor din mediul rural este pe 5 octombrie și a fost instituită de Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite prin Rezoluţia 62/136 din 18 decembrie 2007.

Această zi recunoaşte „rolul critic şi contribuţia femeilor din mediul rural în consolidarea dezvoltării rurale, a agriculturii, în îmbunătăţirea securităţii alimentare şi în eradicarea sărăciei rurale”, după cum scrie în rezoluția numită. Deci, ziua internațională a femeilor din mediul rural, este una între necesitate și recunoștință.

Oficial, în lume, ziua internațională a femeilor din mediul rural a fost celebrată prima dată la 15 octombrie 2008. Dar, imediat după 1990, când s-a constatat o oarecare discrepanță între drepturile femeilor de la țară și cele ale celor de la oraș, s-a pus problema să existe o zi internaţională a femeilor din mediul rural.

Asta pentru a conştientiza rolul crucial pe care îl au femeile de la sate în bunăstarea familiilor lor și dezvoltarea economiei rurale. România a furat startul, ca să zic așa, la această sărbătoare. Căci, prima dată, cu nouă ani înainte să zică Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite că a decis o zi pentru femeile de la țară, la Moeciu, în județul Brașov, a fost sărbătorită ziua internațională a femeii din mediul rural.

Asociaţia Naţională a Femeilor din Mediul Rural (ANFMR) a marcat, apoi, această zi prin organizarea mai multor manifestări cu specific tradiţional, în numeroase localităţi din ţară.

Femeile din mediul rural în conștiința Bisericii

Femeile de la țară care joacă un rol important în durabilitatea gospodăriilor şi a comunităţilor rurale, în îmbunătăţirea mijloacelor de trai rural şi a bunăstării generale, formează peste un sfert din totalul populaţiei mondiale și majoritatea depind de resursele naturale şi de producţia agricolă pentru asigurarea hranei zilnice.

Femeile de la țară au un rol esențial în bunăstarea familiilor lor, dar și în actul educațional și formativ al copiilor și tinerilor, în sânul familiei. În baza acestor argumente, ziua internațională a femeilor din mediul rural este necesitate și recunoștință.

În 2019, în contextul Anului Omagial al satului românesc, Biserica a atras atenția asupra crizei prin care trece mediul rural din România și a propus să se găsească soluții pentru ajutorarea concretă a oamenilor de la țară.

Un model de ajutor concret pentru femeile din mediul rural îl reprezintă acțiunile de prevenție și depistare a cancerului de col uterin și de sân organizate de voluntarii de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului în satele din România.

Programul a început din 2018 și se bazează pe o colaborare a Patriarhiei Române cu Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din Bucureşti.

Anul acesta, pentru a marca ziua internațională a femeilor din mediul rural, ca necesitate și recunoștință, Episcopia Ortodoxă a Oradiei și Asociația Femeilor Ortodoxe Române din Oradea organizează duminică, în comuna bihoreană Tulca, mai multe evenimente. Femeile din mediul rural sunt așteptate în număr mare să participe la manifestările pentru ziua lor.