Ziua Naţională a produselor agroalimentare româneşti: peste 100 de târguri şi evenimente în întreaga ţară

Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) lansează o amplă campanie de promovare a produselor agroalimentare româneşti şi de creştere a accesului românilor la alimentele de calitate obţinute pe plan local, sub denumirea „Produs românesc – Bun pentru tine, bine pentru fiecare!”, cu ocazia „Zilei Naţionale a produselor agroalimentare româneşti”, care se sărbătoreşte anual pe 10 octombrie.

Astfel, în perioada 8 – 10 octombrie 2022, la nivelul întregii ţări, se vor organiza peste 100 de târguri şi evenimente.




Potrivit unui comunicat al MADR, transmis duminică AGERPRES, în Bucureşti, târgul organizat în curtea instituţiei cu ocazia „Zilei Naţionale a Produselor Agroalimentare Româneşti”, îşi va deschide porţile sâmbătă, 8 octombrie 2022, ora 9:00, şi îşi aşteaptă oaspeţii cu o gamă variată de produse de calitate: preparate din carne, lapte, produse de panificaţie şi patiserie, legume, fructe proaspete şi procesate, băuturi spirtoase şi vin, miere, dulceţuri, expuse de producători, fermieri sau operatori economici.

De asemenea, la târgul din curtea MADR veţi fi întâmpinaţi pe acordurile Ansamblului Jidvei România şi veţi putea degusta borş de peşte, pregătit de bucătari pricepuţi din zona Dobrogei, preparate din carne pe grătar şi dulciuri. Oferta pregătită pentru consumatori include produsele atestate tradiţional, după o reţetă consacrată, produse montane, precum şi cele înregistrate pe scheme de calitate europene, produse certificate ecologic, din toate zonele ţării.

„Produsele româneşti trebuie să ocupe vitrinele magazinelor şi să umple mesele consumatorilor pentru că sunt extraordinar de bune, iar producătorii noştri valoroşi ştiu să le pregătească şi o fac cu mult suflet. Noi trebuie să fim stăruitori în a ne păstra tradiţiile şi să consumăm ceea ce produce pământul, avem un patrimoniu gastronomic extrem de bogat pe care nu trebuie să-l neglijăm. Vă îndemn pe toţi să faceţi ca mine: să mâncaţi româneşte!”, a declarat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.

Alături de producători, care vor expune spre vânzare produse agroalimentare, se vor afla şi reprezentanţi ai Staţiunilor de Cercetare şi Dezvoltare de la Mărăcineni, Voineşti, Ştefăneşti, Valea Călugărească, Dăbuleni, Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare pentru Cartof şi Sfeclă de Zahăr (INCDCSZ) Braşov, care vor oferi consumatorilor fructe de sezon autohtone, vinuri din soiuri autentice, cartofi, produse apicole, dovleci şi cartofi dulci, precum şi multe alte produse pe care consumatorii sunt aşteptaţi să le descopere în curtea MADR.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Mai multe articole...

Cele mai citite articole