11 septembrie, Turnurile Gemene sub teroare: 20 de ani de la atacurile din SUA (VIDEO)

Zi tristă pentru SUA: se împlinesc 20 de ani de la atentatele din 11 septembrie, în urma cărora au murit aproape 3.000 de oameni, din 90 de țări. Atunci, Turnurile Gemene, simbol marcant al Americii, au dispărut definitiv.

Deși se împlinesc 20 de ani de la atentatele din Statele Unite, comise de Al-Qaeda la New York şi Washington răspunsul la multe dintre întrebările legate de ceea ce s-a întâmplat se lasă așteptat. În prezent, autorităţile americane s-au angajat să revizuiască unele documente care reglementează regimul secret al unor acte.

Este o cerere recurentă a unor familii, care îi reproşează  preşedintelui american Joe Biden că nu îşi ţine promisiunile de transparenţă în acest caz. Poliţia federală adaugă că ”va face publice aceste informaţii treptat şi cât mai repede posibil”. Preşedintele american a transmis că ”salută” această decizie de a reexamina clasificarea anumitor documente. Statele Unite se pregătesc să comemoreze 20 de ani de la atacurile asupra turnurilor gemene de la World Trade Center şi a Pentagonului.

Aproape 3.000 de oameni, printre care patru români, au murit

Aproape 3.000 de oameni, printre care patru români, au murit când teroriştii au deturnat mai multe avioane şi le-au izbit de două simboluri americane: Turnurile Gemene şi Pentagonul. Patru români stabiliţi de mai mulţi ani în Statele Unite. Este vorba de soţii Alexandru şi Corina Stan, de 34 şi 31 de ani, de Joshua Poptean, 37 de ani, şi Eugen Lazăr, 27 de ani. Toţi lucrau în turnurile World Trade Center.

La trei săptămâni după atacuri începea războiul Occidentului împotriva terorismului, un război care continuă şi astăzi.

Cronologia unei zile terifiante

11 septembrie 2001, New York, ora locală 8:46. Un avion de pasageri loveşte turnul nordic al World Trade Center din New York. Momentul a fost surprins de cameramanul unei televiziuni care realiza un reportaj. Aparatul de zbor, un Boeing 767, decolase din Boston şi urma să aterizeze în Los Angeles. La bord erau 11 membri ai echipajului şi 81 de pasageri, dintre care cinci s-au dovedit a fi terorişti.

În acel moment, preşedintele George W. Bush, învestit în funcţie cu opt luni în urmă, era la o şcoală din oraşul Sarasota, statul Florida, unde asista la o lecţie. Vizita a început la ora 9:00, când primul atac deja avusese loc.

New York, ora locală 9:03. Scenariul se repetă. Un alt Boeing 767, care zbura tot de la Boston la Los Angeles, loveşte al doilea turn. Cinci dintre cei 56 de pasageri de la bord erau terorişti.

George W. Bush este informat de consilierul său despre al doilea atac, dar decide să rămână la lecţie, o lipsă de reacţie care i-a atras ulterior numeroase critici.

Între timp, la New York domnea haosul. Zeci de oameni, rămaşi captivi în World Trade Center, au sărit în gol, unii de la peste o sută de metri înălţime, ca să evite o moarte lentă, prin sufocare cu fum. La aproape o oră de la primul atac, Administraţia Aviaţiei Civile interzice toate zborurile în spaţiul aerian al Statelor Unite, pentru prima dată în istoria ţării.

Washington D.C., Pentagon: ora 9:37. Un al treilea avion, un Boeing 757, deturnat tot de cinci terorişti, se prăbușește peste Pentagon. La bord erau 58 de pasageri şi şase membri ai echipajului.

New York, ora 9:59. Turnul sudic al World Trade Center se prăbuşeşte cu un zgomot puternic, într-un nor gros de fum. În cădere, turnul distruge o altă clădire a complexului.

Shanksville, Pennsylvania, ora 10:03. Al patrulea şi ultimul avion deturnat, zborul 93, pe ruta Newark-San Francisco, cade pe un câmp din statul Pennsylvania. Cei patru terorişti de la bord aveau misiunea să prăbuşească avionul peste sediul Congresului Statelor Unite. Planul a fost însă dejucat de cei 37 de pasageri aflaţi la bord.

New York, ora 10:28. Turnul nordic, primul lovit în atacuri, se prăbuşeşte, după ce a fost în flăcări timp de aproape două ore. Străzile din New York arată ca într-un film apocaliptic. Un nor gros de praf acopera totul în jur – oameni, clădiri şi maşini. Pompierii şi poliţiştii care şi-au riscat vieţile pentru a-i salva pe cei prinşi sub dărâmături sunt eroii zilei de 11 septembrie 2001. Mulţi oameni în uniformă aveau să moară în următoarele luni şi chiar ani, din cauza fumului şi prafului inhalate în timpul operaţiunilor de salvare.

Seara, preşedintele George W. Bush se adresează naţiunii şi anunţă începutul războiului împotriva terorismului internaţional. Unul dintre apropiaţii fostului lider de la Casa Albă îşi aminteşte că a notat pe şase pagini reacţiile preşedintelui, după atentate.

Ari Fleischer, fost secretar de presă al Casei Albe: „Suntem în război. Eram alături de comandatul suprem când el a spus: Suntem în război. Îi spune vicepreşedintelui, îi spune secretarului apărării: Și ştii ce va face America în continuare. Asta îţi trimite un fior pe şira spinării”.

Nu au lipsit teroriile conspirației

Amploarea atentatelor din Statele Unite a dus şi la apariţia unor teorii ale conspiraţiei. Imediat după atentate şi la câţiva ani după aceea s-a vehiculat varianta potrivit căreia Turnurile Gemene au fost doborâte în urma unor explozii controlate, iar sediul Pentagonului a fost lovit de o rachetă, şi nu de un avion. Totuşi, varianta unanim recunoscută este că la 11 septembrie 2001 a fost o serie de atentate teroriste organizate de gruparea Al-Qaeda.

15 din cei 19 atacatori erau din Arabia Saudită. O comisie a guvernului SUA nu a descoperit nicio dovadă că Arabia Saudită a finanţat direct Al Qaeda. A rămas deschisă întrebarea dacă nu cumva unii oficiali au făcut acest lucru individual.

Arabia Saudită este dată în judecată de familiile a circa 2.500 dintre cei ucişi şi de peste 20.000 de persoane care au suferit răni sau şi-au pierdut afacerile şi i se cer miliarde de dolari.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Horia Constantinescu pleaca de la ANPC

Horia Constantinescu pleacă de la ANPC! ”Am scris o pagină de...

Horia Constantinescu, șeful Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului, a anunțat joi că pleacă din instituție! A fost desemnat candidat PSD la Primăria Constanța. Horia...

Statul își vinde pe nimic partea din UM Drăgășani, deținută până...

Guvernul adoptă azi o Hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli aferent activităţii de privatizare al Ministerului Economiei, Antreprenoriatului si Turismului pe anul...