3.000 de angajați din sistemul sanitar din Franța au fost suspendați pentru că au refuzat să se vaccineze anti-Covid

Publicat: 17 sept. 2021, 09:00, de Raluca I. Heroiu, în Internațional , ? cititori
3.000 de angajați din sistemul sanitar din Franța au fost suspendați pentru că au refuzat să se vaccineze anti-Covid

Aproximativ 3.000 de angajaţi din centrele sanitare din Franţa au fost suspendaţi de la locul de muncă din cauza faptului că au refuzat să se vaccineze anti-coronavirus.

Ministrul francez al sănătăţii, Olivier Veran, a precizat, conform EFE, că multe dintre aceste suspendări „sunt doar temporare”.

Cifra reprezintă o parte mică din cele 2,7 milioane de persoane pentru care vaccinarea este obligatorie.

Veran a precizat că cei suspendaţi lucrează în alte în servicii adiacente centrelor sanitare.

Vaccinarea obligatorie, inclusă într-o lege de urgenţă adoptată la începutul lunii august, prevede ca de la 15 septembrie grupurile profesionale vizate să demonstreze că au primit cel puţin o doză de vaccin şi să aibă schema completă până la 15 octombrie.

Aproape 95 % dintre cadrele medicale trebuiau săptămâna trecută să primească cel puţin o doză de vaccin şi 90 % din personalul reşedinţelor pentru vârstnici.

Ministrul sănătăţii a făcut de asemenea apel ca toate persoanele, care se vaccinează în fiecare an împotriva gripei (între 17 şi 18 milioane de persoane), să se prezinte pentru a primi şi a treia doză de vaccin anti-COVID-19. „Această a treia doză este necesară” deoarece aceste persoane au un sistem imunitar mai fragil, a explicat el.