30 de ani de la moartea lui Freddie Mercury. Ultima zi pe pământ a artistului, descrisă cu lux de amănunte

Astăzi se împlinesc 30 de ani de la moartea lui Freddie Mercury. Solistul trupei Queen a murit la vârsta de 45 de ani, pe 24 noiembrie 1991. Diagnosticul său a fost bronhopneumonie cauzată de SIDA. Artistul s-a stins la o zi după ce a anunţat public că este seropozitiv.

Freddie Mercury, pe numele său original Farrokh Bulsara, s-a născut pe 5 septembrie 1946 în insula Zanzibar, o colonie britanică.

În aprilie 1970, împreună cu chitaristul Brian May și toboșarul Roger Taylor pune bazele unui grup nou: Queen. În aceeași perioadă, solistul decide să-și schimbe numele din Bulsara în Mercury.

Queen a devenit prima trupă care a umplut stadioane în America de Sud, doborând recordul mondial de asistență la Morumbi Stadium din Sao Paulo. În 1986, turneul european Queen a culminat cu concertul de la Budapesta, ce a avut loc în fața a 80.000 de persoane.

Piese ca „Bohemian Rhapsody” şi „Don’t Stop Me Now”, compuse de Mercury, au intrat în panteonul rockului şi o nouă generaţie de artişti, printre care Lady Gaga, Robbie Williams, Foo Fighters şi Muse, revendică influenţa trupei Queen.

Concertele în care Freddie Mercury cânta „We Are The Champions”, „Killer Queen”, „Crazy Little Thing Called Love” sunt considerate momente de antologie pentru muzica rock.

Moartea lui Freddie Mercury, descrisă de Richard Sky în cartea „The show must go on”

Freddie Mercury a murit la 45 de ani, pe 24 noiembrie 1991, de bronhopneumonie cauzată de SIDA, la o zi după ce a anunţat public că este seropozitiv.

„Dacă mor mâine, nu-mi pare rău. Am trăit cu adevărat”, Freddie Mercury. 24 noiembrie 1991.

Freddie zăcea întins sub cearceafurile albe de saten, în patul cu baldachin cu care se mândrea altădată, spunând că șase persoane ar putea dormi în el fară să se stingherească; era în sfârșit împăcat cu lumea. Pisicile persane, pe care le mai mângâiase cu câteva ore în urmă, se furișaseră abătute afară.

Plecaseră și ultimii prieteni apropiați ce-i mai rămăseseră credincioși și care îl vizitaseră în ultimele săptămâni; în urma cu o ora se retrăseseră și medicii. Prima lui prietena, Mary Austin, al carei fiu Ricky, de aproape doi ani, fusese botezat de Freddie, plecase și ea. Cu lacrimi în ochi, îl sărutase pe obraz și ieșise în graba din magnifica locuință, pierzându-se în noaptea londoneza. (…) Gordon Atkinson, unul dintre medicii lui Freddie, le-a spus insistenților reporteri, în timp ce părăsea casa, că artistul adormise. Zăcea nemișcat, cu capul pe perna, iar fata supta, livida, nu mai păstra nici urma din fascinanta frumusețe pe care și-o afișase mândru în milioane de postere.

Respira lent și ochii lui căprui zăreau că prin ceata lucrurile din imensul sau dormitor. Lângă el, tinandu-l de mana cu duioșie, ședea unul dintre cei mai devotați prieteni, idolul muzicii pop din anii ’60, Dave Clark. Nu trecuseră decât 24 de ore de când cea mai strălucitoare stea de pe firmamentul rockului anunțase că este bolnav de SIDA.

Mary Austin, buna lui prietena, căreia Freddie îi cumpărase un luxos apartament la cinci minute de locuință lui, spunea, printre lacrimi, că „Freddie știa că i se apropie sfârșitul. În ultimele zile a avut dureri mari și a suferit mult. N-a putut manca și a fost sedat puternic. Totuși, în ciuda stării îngrozitoare mi-a marturist că nu regreta nimic. Când am plecat de lângă patul lui, l-am sărutat pe obraz, l-am ținut de mana și i-am spus că l-am iubit foarte mult. Dar suferință întipărită pe chipul lui nu doresc să o mai văd vreodată”.

Totuși, când sfârșitul inevitabil s-a produs, a fost că un trăsnet. Prietenii lui sperau că o s-o mai duca câteva zile. Dar totul s-a petrecut atât de repede, încât nici părinții lui, Jer și Bomi Bulsara, nu au ajuns să-l mai găsească în viață, deși părăsiseră în mare graba casa lor din Feltham.La 24 noiembrie 1991, la ora 19, viață și cariera lui Freddie Mercury luaseră sfârșit și lumea rockului devenea mai mică și mai rece (…) Dave Clark asigura lumea că artistul a murit fericit: „N-a spus nimic. a părăsit acest tărâm în somn, împăcat cu sine. A fost un om deosebit, unic în felul lui. Sunt convins că a plecat într-un loc mai bun”.