RomâniaFilm, după ultimul spectacol: cine răspunde pentru patrimoniu și pentru eșecul administrării?

Falimentul RomâniaFilm ridică două probleme pe care dispariția juridică a regiei nu le poate rezolva.

Prima privește cinematografele, terenurile, contractele și obligațiile care rămân în urma instituției.

A doua, poate mai importantă, privește felul în care această instituție a fost administrată până la insolvență și în cei aproape nouă ani în care s-a încercat salvarea ei.

Pentru prima problemă, statul caută acum o soluție.

Acum. O soluție. Statul a avut decenii la dispoziție pentru găsi o soluție.

A ales mereu prost și a trimis acolo tot felul de muhaiele, care s-au pus pe furat.

Singura soluție viabilă a fost ocolită cu mare grijă: parteneriat cu o structură financiară puternică, care să poată susține eforturile de modernizare ale fostei Centrale ”RomâniaFilm”.

De-a lungul acestor decenii s-au oferit pentru un parteneriat solid giganți ai distribuției de film europene. Ultimul dintre aceștia a fost Gaumont.

Nu s-a vrut, nu s-a putut.

Pentru a doua problemă, există deja constatări oficiale, documente de reorganizare și un rezultat judiciar care merită examinate împreună.

I. Ce rămâne după RomâniaFilm

Falimentul regiei nu înseamnă dispariția patrimoniului

Prin hotărârea din 20 octombrie 2026, Tribunalul București a dispus intrarea RADEF RomâniaFilm în faliment, dizolvarea regiei și ridicarea dreptului acesteia de a-și administra activitatea.

Autoritățile pregătesc contestarea hotărârii și suspendarea executării ei.

Dar patrimoniul ridică deja o problemă esențială: o parte dintre imobile aparțin statului și se află numai în administrarea regiei.

Aceste bunuri nu pot fi confundate cu activele proprii, care pot fi valorificate potrivit legislației insolvenței.

Prin urmare, lichidarea RADEF trebuie însoțită de clarificarea regimului juridic al fiecărei proprietăți.

Cine preia clădirile și cine răspunde pentru ele?

Guvernul a avertizat că dizolvarea regiei poate lăsa numeroase imobile fără administrator.

Consecințele sunt foarte concrete.

Clădirile necesită pază, întreținere, expertize tehnice, intervenții de conservare și, uneori, lucrări urgente pentru prevenirea accidentelor.

Cine autorizează cheltuielile?

Cine răspunde pentru securitatea imobilelor?

Cine reprezintă proprietarul în litigiile aflate pe rol?

Ministerul Culturii ar putea ajunge să preia direct asemenea responsabilități, inclusiv pentru clădiri degradate de ani întregi.

Falimentul elimină o structură administrativă, dar nu elimină obligațiile pe care aceasta le gestiona.

Vorbim aici de obligațiile reale, nu cele pe care le menționa un fost director RADEF (trecut și prin închisoare vreo 6 ani):

”Regia are obligații!!” – informa domnia sa proaspătul Consiliu de Administrație din care făceam parte…

Legea oferă soluții, dar și obligații

Legea nr. 101/2023 reglementează transferul cinematografelor către autoritățile locale și stabilește responsabilități precise pentru instituțiile care le preiau.

În condițiile prevăzute de lege, autoritățile beneficiază de un termen de până la șase ani pentru investițiile necesare reabilitării și modernizării.

Destinația cultural-artistică, inclusiv asigurarea condițiilor pentru difuzarea producțiilor cinematografice, trebuie respectată potrivit obligațiilor legale, pentru cel puțin 30 de ani de la darea în folosință.

Legea prevede și posibilitatea transferării unor imobile către administrațiile județene, în anumite condiții.

Problema nu este, așadar, absența totală a instrumentelor juridice, ci felul în care acestea au fost aplicate.

Cele 43 de contracte reprezintă o obligație administrativă distinctă

RomâniaFilm gestionează 43 de contracte de închiriere pe termen lung.

Ele nu încetează automat, în bloc, prin simpla pronunțare a falimentului.

Regimul fiecăruia depinde de prevederile contractuale, natura imobilului și dispozițiile aplicabile procedurii.

Pentru autorități, problema este continuitatea administrării:

încasarea chiriilor, respectarea obligațiilor, executarea lucrărilor asumate și gestionarea eventualelor litigii.

O inventariere contractuală completă devine indispensabilă.

O nouă instituție trebuie să primească și resurse

Executivul analizează desemnarea sau înființarea unei structuri sub autoritatea Ministerului Culturii, care să preia patrimoniul ce nu poate fi lichidat, contractele, procesele și personalul specializat.

Asta fiindcă tot veni vorba de OFIC.

Ne pregătim pentru încă un ”cuib de nobili”. Care s-o ia de la capăt cu patrimoniul, contractele, litigiile… Am văzut filmul ăsta și nu vă dezvălui finalul.

O nouă denumire instituțională nu reprezintă, prin ea însăși, o soluție.

Viitoarea structură va avea nevoie de finanțare, competențe juridice clare, evidențe patrimoniale actualizate și o strategie pentru readucerea imobilelor utilizabile în circuitul cultural.

Va trebui să nu suporte opreliștile stupide ale unei regii autonome: imposibilitatea de a solicita un ajutor de stat, imposibilitatea de a accesa fonduri europene ș.a.m.d

Altfel, RomâniaFilm ar putea dispărea formal, iar problemele sale administrative ar continua sub altă siglă.

II. Cum a fost administrată RomâniaFilm până la faliment

Curtea de Conturi identificase deficiențe grave înaintea insolvenței

Pentru a înțelege situația actuală, trebuie revenit la constatările Curții de Conturi privind activitatea RADEF din perioada 2015–2017.

Regia funcționase fără bugete anuale de venituri și cheltuieli aprobate prin hotărâri de Guvern.

Situațiile financiare pentru 2016 și 2017 nu reflectau fidel poziția economică, inventarierea patrimoniului fusese efectuată formal, iar rezultatele acesteia nu fuseseră înregistrate corespunzător în contabilitate.

Controlul intern managerial și auditul intern prezentau deficiențe importante.

Practic, auditorii publici identificaseră probleme chiar în mecanismele prin care o instituție își cunoaște patrimoniul, își controlează veniturile și își verifică administrarea.

Aproape patru milioane de lei care nu au fost urmărite la încasare

Una dintre cele mai importante constatări privește relațiile comerciale ale regiei.

Curtea de Conturi a stabilit că managementul RADEF nu urmărise încasarea a 3,927 milioane de lei reprezentând chirii, cote de profit și penalități contractuale, sume aflate încă în termenul legal de prescripție.

Alte 5,286 milioane de lei figurau în evidențele contabile ca debite pentru care termenul de prescripție expirase.

Aceste valori descriu o problemă serioasă de administrare a creanțelor.

Regia avea dificultăți financiare, dar nu utiliza corespunzător toate mecanismele disponibile pentru recuperarea veniturilor sale.

Auditorii au recomandat extinderea verificărilor asupra contractelor, recuperarea sumelor și analizarea responsabilităților.

Obiectul principal de activitate devenise tot mai greu de susținut

Curtea de Conturi constata și lipsa unor măsuri eficiente de rentabilizare a rețelei cinematografice.

În 2017, unsprezece dintre cele douăsprezece săli funcționale analizate înregistraseră pierderi cumulate de aproximativ 1,175 milioane de lei.

Între timp, administrarea și închirierea patrimoniului deveniseră surse importante de venit.

Acest model putea susține cheltuielile curente, dar nu oferea automat soluția modernizării cinematografelor.

Instituția creată pentru distribuția și exploatarea filmelor ajunsese să depindă tot mai mult de exploatarea imobiliară.

2018–2020: insolvența și planul de salvare

Pe 12 februarie 2018, RADEF a intrat în insolvență.

Administrator judiciar a fost desemnat Tănasă și Asociații SPRL, iar Adrian Mironescu a exercitat funcția de administrator special.

Planul de reorganizare, confirmat de Tribunalul București la 10 noiembrie 2020, prevedea reevaluarea și intabularea patrimoniului, clarificarea situației juridice a imobilelor, recuperarea creanțelor, valorificarea unor active și plata creditorilor.

Responsabilitățile erau repartizate între administratorul special și administratorul judiciar, în funcție de fiecare activitate.

Documentul conținea inclusiv termene pentru operațiunile patrimoniale.

Așadar, existau un program, obiective și responsabili identificați.

Problema a fost că administratorul special se afla frecvent sub influența consumului de alcool (în timpul programului, îmi asum total această afirmație, există numeroși martori)) și asta era cam singurul lucru care-l făcea (oarecum) special.

Iar misiunea domniei sale a fost (așa cum reiese din ce a făptuit) de a păstra relațiile privilegiate cu anumiți contractori. Și, desigur, cu cei care-l preferaseră anteriorului administrator special, domnul Ioan Hagy, un funcționar al Ministerului de Finanțe sub conducerea căruia regia făcuse progrese pe linia punerii în operă a planului de reorganizare.

Cei doi (Hagy și Mironescu) s-au judecat. Cumva, împotriva bunului-simț și a intereselor regiei, a avut câștig de cauză acest Mironescu (ceva fost politician liberal). De atunci a început, de fapt, ultima fază a prăbușirii RADEF.

Au fost momentele în care am înțeles exact cum funcționează aceste mașinării ale șmenului politic instituțional. Cum ”merge treaba”… Și, o spun cu mare tristețe, suntem pierduți. 

Reorganizarea a continuat. Rețeaua cinematografică s-a restrâns

În 2020, RADEF anunța reluarea proiecțiilor în șase cinematografe digitalizate:

Europa – București, Florin Piersic – Cluj-Napoca, Mon Amour – Piatra Neamț, Patria – Craiova, Sergiu Nicolaescu – Târgu Jiu și Arta – Sibiu.

Aceste șase săli figurează și pe pagina oficială a regiei.

La 30 octombrie 2026, Guvernul a comunicat însă că mai erau exploatate numai patru cinematografe digitalizate. Nu a precizat nominal care sunt acestea.

Diferența trebuie clarificată prin situația operațională actualizată a RADEF.

Cert este că, în perioada reorganizării, rețeaua exploatată direct a continuat să se restrângă, în loc să se extindă.

Planul de reorganizare și rezultatul său

În 2026, regia reușise să stabilizeze anumite componente ale activității curente, inclusiv plata salariilor și a obligațiilor fiscale recente.

Această redresare operațională nu a fost însă suficientă pentru îndeplinirea obligațiilor din planul de reorganizare.

Neplata creanțelor conform programului aprobat a condus la admiterea cererilor creditorilor și la pronunțarea falimentului.

Dar rezultatul judiciar nu explică, singur, cauzele administrative ale eșecului.

Pentru acestea trebuie analizate rapoartele succesive ale administratorului judiciar, operațiunile de valorificare, recuperarea creanțelor, litigiile și îndeplinirea fiecărei măsuri asumate în plan.

Cine a verificat, în toți acești ani, felul în care era administrată regia?

Aceasta este întrebarea care unește cele două perioade.

Înaintea insolvenței, Curtea de Conturi identificase deficiențe de evidență, control și recuperare a veniturilor.

În timpul insolvenței, regia a funcționat pe baza unui plan de reorganizare, sub supravegherea administratorului judiciar și a instanței, cu implicarea administratorului special și a creditorilor.

Ministerul Culturii a rămas autoritatea tutelară, având propriile responsabilități instituționale. MC a tutelat până a căzut sub masă.

O evaluare completă trebuie să stabilească ce recomandări ale Curții de Conturi au fost puse în aplicare, ce măsuri ale planului au fost realizate, ce obstacole au intervenit și ce decizii au fost luate pentru depășirea lor.

Din câte îmi amintesc (și am o memorie foarte bună) principalul obiectiv al regiei a rămas – în mod neoficial – respectarea ”obligațiilor” regiei. Puteți să vă gândiți și la niște plicuri, eu nu am curajul.

Nu este suficient să constatăm că reorganizarea a eșuat. Trebuie să înțelegem de ce.

Falimentul închide o procedură de salvare, nu și problema responsabilităților

RomâniaFilm a ajuns la faliment după ani de administrare deficitară documentată și după o reorganizare care nu și-a îndeplinit obiectivele financiare.

Dar dispariția regiei nu trebuie să însemne și dispariția evaluării modului în care a fost condusă.

La directoratul acestui fost imperiu al difuzării s-au succedat prostănaci agresivi, prostănaci defensivi, prostănaci speculanți, jupuitori, rable culturale fără relevanță, parașutiști din desantul agresiv al doamnei Udrea (băiatul care a ajuns la pușcărie, de exemplu), niciunul cu vreo viziune care să depășească ordinele ”de la minister”.

Statul va trebui să hotărască ce face cu patrimoniul rămas. În același timp, are obligația să lămurească felul în care a fost gestionat patrimoniul până acum.

Pentru că există un risc evident: să înființăm o instituție nouă, să-i transferăm clădirile, contractele și litigiile, dar să nu examinăm riguros experiența administrativă care a dus la falimentul celei vechi.

Și atunci vom fi schimbat administratorul, fără să fi înțeles administrarea.

Fostul imperiu al cinematografiei românești a fost pus pe butuci prin decenii de „erori” administrative succesive.

Greșeli din care au avut de câștigat tot felul de activități, numai difuzarea și exploatarea filmelor nu.

La acest deznodământ au contribuit decizii ale miniștrilor și secretarilor de stat, legi prost concepute și conduceri succesive ale RADEF, în timp ce serviciile juridice și celelalte structuri de control intern nu au împiedicat degradarea instituției.

S-a greșit atât de mult, atât de îndelungat și, uneori, atât de convenabil, încât falimentul din 2026 pare mai degrabă ultimul act al unei administrări care și-a pierdut demult scopul.

Astăzi… RomâniaFilm nu mai prezintă nimic. Bravo, băieți, ați reușit!