300.000 de semnături pentru o ușă care nu duce la Georgescu. „suspeND” și Turul 2 imaginar
Peste 300.000 de oameni ar fi intrat în numai trei zile pe platforma AUR și și-ar fi trecut numele sub cererea de suspendare a președintelui Nicușor Dan. Cifra este mare. N-ar trebui nici ignorată superior, nici confundată cu un rezultat electoral.
Oficial, semnatarii sunt nemulțumiți că Nicușor Dan a întârziat desemnarea unui premier, că l-a propus pe Eugen Tomac, că ar fi exclus AUR de la consultări și că nu a reacționat satisfăcător în criza dronelor ucrainene.
Neoficial, o bună parte din energia strânsă pe suspeND.ro vine dintr-o fantezie mai atrăgătoare:
Nicușor este dat jos, vine un președinte interimar „de-al nostru”, se reia prin magie Turul 2 anulat, iar Profetul Călin Georgescu este înscăunat la Cotroceni.
Nu scrie asta pe formular. Nici nu trebuie. În bula georgistă, se înțelege.
300.000 nu este puțin. Dar nici nu știm exact ce este
Dacă numărul anunțat corespunde unor persoane distincte, avem un semnal politic important. Totuși, nu discutăm despre o petiție verificată de o autoritate electorală.
Formularul solicită numele, prenumele și numărul de telefon.
Nu cere CNP, domiciliu sau semnătură electronică certificată.
Site-ul vorbește despre verificarea înscrierilor, dar nu prezintă public o metodologie care să confirme existența a 300.000 de semnatari unici și eligibili.
Formularea riguroasă este, deci, aceasta: AUR afirmă că platforma a strâns peste 300.000 de susțineri.
Cetățenii dau click. Parlamentul decide
Platforma anunță: „Cetățenii inițiază. Parlamentul decide”.
Constituțional, cetățenii nu inițiază suspendarea printr-un formular online. Ei își exprimă susținerea politică.
Inițiativa propriu-zisă trebuie semnată de cel puțin o treime dintre deputați și senatori — 155 în actuala configurație.
Duminică, suspeND.ro indica 115 susținători și încă 40 de semnături necesare.
Ulterior, propunerea trebuie votată de majoritatea deputaților și senatorilor, după consultarea Curții Constituționale.
Cele 300.000 de semnături au valoare propagandistică, dar zero efect procedural direct.
Motivul oficial și Profetul nespus
AUR invocă tergiversarea desemnării premierului, propunerea lui Eugen Tomac, pasivitatea de după căderea Guvernului Veștea și excluderea partidului de la consultări. Acestea pot alimenta o dispută politică serioasă.
Suspendarea cere însă „fapte grave” prin care președintele încalcă prevederile Constituției, nu doar o colecție de nemulțumiri ale opoziției.
Adevăratul combustibil popular rămâne mitul Turului 2 „furat”.
Pentru nucleul georgist, alegerile ulterioare și victoria lui Nicușor Dan sunt o paranteză nelegitimă.
Suspendarea pare trapa secretă prin care istoria poate fi întoarsă la sfârșitul lui 2024.
Este – juridic – o enormitate. Politic, funcționează minunat.
Interimarul nu poate scoate Turul 2 din congelator
În cazul suspendării, interimatul este asigurat de președintele Senatului sau, în lipsa acestuia, de președintele Camerei Deputaților.
Acum, primul la rând este liberalul Mircea Abrudean, nu vreun improvizac de la AUR.
De-aceea AUR negociază sprijin parlamentar pt un guvern PSD contra șefiei Senatului.
După suspendare urmează, în maximum 30 de zile, referendumul pentru demitere. Dacă demiterea este respinsă, Nicușor Dan revine la Cotroceni.
Dacă este aprobată, funcția devine vacantă, iar Guvernul organizează în cel mult trei luni alegeri prezidențiale noi.
Noi… înseamnă candidaturi, campanie și două tururi, dacă va fi necesar.
Nu se scoate din congelator clasamentul alegerilor anulate și nu se continuă partida de unde a rămas.
Suspendarea poate eșua. Baza de date rămâne
Formularul colectează numele și numărul de telefon, precum și acordul privind prelucrarea opiniei politice.
Opțional, semnatarul poate accepta mesaje ulterioare de la AUR.
Partidul nu strânge doar indignare, ci și contacte politice: simpatizanți identificați, potențiali voluntari, protestatari și alegători mobilizabili.
Nicușor Dan nu pare în pericol imediat. Dar cifra rămâne serioasă.
Arată că sute de mii de oameni sunt dispuși să creadă că suspeND.ro deschide drumul către revenirea Profetului.
Ușa este falsă. Dar, pentru AUR, coada formată în fața ei este cât se poate de folositoare.