46 de spitale păcălite de o firmă care vindea dezinfectanți cu etichete false

46 de spitale din țară au picat în plasa unei firme care a vândut produse biocide cu etichete false. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au intrat pe fir și au trimis în judecată firma SC Al Carina SRL, cu sediul în oraşul Ploieşti, pentru înşelăciune în formă continuată (122 acte materiale).

Totul a avut loc în perioada 7 decembrie 2018 – 1 august 2019, când în mod direct ori prin intermediul unor societăţi intermediare, SC Al Carina SRL a indus în eroare 46 de unităţi spitaliceşti prin prezentarea unor date nereale privind concentraţia substanţelor active şi eficienţa bactericidă a produselor denumite Lozopren Plus AFb, Triton Rapid AFb şi Oxidice S-Des, folosite în mediul spitalicesc.

”Inducerea în eroare s-a realizat prin utilizarea unor mijloace frauduloase constând în folosirea de etichete şi alte înscrisuri ce atestă elemente de conformitate nereale, determinând în acest mod unităţile spitaliceşti să achiziţioneze aceste produse biocide, fiind cauzată o pagubă totală în cuantum de 1.006.405 lei. Produsele biocide menţionate sunt fabricate în Germania, iar comercializarea pe teritoriul României a fost făcută în baza avizelor obţinute de la Comisia Naţională pentru Produse Biocide de către importatorul persoană juridică inculpată, care a solicitat şi dobândit astfel atributul legal şi exclusiv de a le introduce pe teritoriul României”, spune Parchetul.

Printre spitalele care au cumpărat biocide neconforme de la această firmă se află Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare ”Prof. Dr. C.C. Iliescu”, Institutul de Urgenţă pentru Boli Cardiovasculare şi Transplant Târgu Mureş şi Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, dar şi mai multe spitale judeţene.

Mai multe articole...

Cele mai noi articole

Diploma universitara unica la nivel european! Planul Comisiei Europene

Diploma universitară unică la nivel european! Planul Comisiei Europene

Absolvenții de facultate din Uniunea Europeană vor avea la finalul studiilor o diplomă universitară unică, recunoscută pe tot teritoriul UE. Comisia Europeană dorește ca instituțiile...
Soft pentru estimarea distrugerilor de cladiri in razboi, creat la Galati

Soft pentru estimarea distrugerilor de clădiri în război, creat la Universitatea...

Estimarea distrugerilor provocate de în război de atacurile cu drone și rachete sau bombardamente poate fi realizată cu ajutorul unei aplicații create de un...