Ce trebuie să facă de astăzi fermierii care au fost afectați de secetă

Publicat: 03 sept. 2020, 09:07, de Ziarul Puterea, în ACTUALITATE , ? cititori

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) anunță că începând de joi, 3 septembriea.c., primește cererile de solicitare a ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, iar acestea au fost afectate de seceta pedologică.

Formularul cererii de solicitare a ajutorului de stat se regăsește în OUG nr.148/27.08.2020, publicată în Monitorul Oficial nr 806 din data de 02.09.2020, poate fi descărcat de pe site-ul APIA și ar trebui depus în termen de 10 zile, până pe 13 septembrie 2020.

Cererile se depun la Centrele locale/ judeţene ale Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, respectiv al Municipiului Bucureşti pe raza cărora/căruia a fost depusă Cererea unică de plată în Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat, însoţită de documentele solicitate poate fi transmisă la Centrele județene/locale APIA, respectiv al Municipiului Bucureşti şi prin fax sau poştă sau în format electronic prin e-mail.

Beneficiari sunt producătorii agricoli persoane fizice, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale și întreprinderi familiale, constituite potrivit prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 44/2008 privind desfășurarea activităților economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale și întreprinderile familiale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 182/2016, cu modificările și completările ulterioare, precum și producătorii agricoli persoane juridice, cu excepția grupurilor de producători.

Ajutorul de stat se acordă beneficiarilor care au înființat în toamna anului 2019 următoarele culturi: – grâu, secară, triticale, orz, orzoaică, ovăz, rapiță.

Beneficiarii trebuie să îndeplinescă cumulativ următoarele condiții: a) să deţină proces-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor, încheiat până la data de 15 iunie inclusiv, în care procentul de calamitare este de peste 30% aferent culturii calamitate; b) suprafața calamitată să reprezinte un procent de peste 30% din suprafața totală declarată în Cererea unică de plată în anul 2020, aferentă culturii calamitate; c) să fie înregistraţi în evidenţele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată 2020; d) nu se afla în dificultate, respectiv reorganizare, lichidare sau în faliment la data depunerii cererii de solicitare a ajutorului de stat, în baza evidențelor Oficiului Național al Registrului Comerțului.

Suprafața pentru care se acordă ajutorul de stat nu poate depăși suprafața culturii declarate în cererea unică de plată depusă în cadrul Campaniei 2020.

Prin excepție beneficiarii care au suprafețe calamitate cu culturile menționate, confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, care au fost întoarse sau nu au mai fost însămânțate după calamitare și nu se regăsesc, în totalitate sau parțial, în cererea unică de plată 2020, suprafețele calamitate avute în vedere pentru ajutorul de stat sunt cele menționate în procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor. Pentru acești beneficiari ajutorul de stat se acordă pentru suprafațele confirmate prin procesul – verbal de constatare și evaluare a pagubelor, dar nu mai mult de suprafața declarată cu teren arabil în cererea unică de plată din Campania 2020.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat va fi însoțită de următoarele documente: a) copie a procesului-verbal de constatare şi evaluare a pagubelor; b) coordonate bancare în condițiile în care nu se mențin coordonatele bancare existente la Cererea unică de plată 2020.

Cuantumurile maxime ale ajutorului de stat sunt la grâu 925 lei/hectar, secară 925 lei/hectar, triticale 805 lei/hectar, orz 912 lei/hectar, orzoaică 951 lei/hectar, ovăz 772 lei/hectar și rapiță 1002 lei/hectar.