Protest spontan al şoferilor de autobuze din Iaşi. Doar tramvaiele mai circulă

Publicat: 02 nov. 2021, 12:45, de Laura Macovei, în Orașul meu , ? cititori
Protest spontan al şoferilor de autobuze din Iaşi. Doar tramvaiele mai circulă

Şoferii de autobuze din cadrul Companiei de Transport Public (CTP) Iaşi au pornit, marţi dimineaţă, o grevă spontană, principala cerere fiind creşterea salariilor până la 4.000 de lei pe lună.

În municipiul Iaşi, marţi dimineață circulau doar tramvaiele, autobuzele fiind parcate în curtea companiei de transport.

Directorul CTP, Cristian Stoica, a declarat că în cursul zilei de luni bugetul companiei a fost majorat în şedinţa de Consiliu Local, iar fondul de salarii a crescut cu aproape cinci milioane de lei.

Potrivit conducerii CTP, în prezent un şofer de autobuz câştigă între 2.400 şi 2.700 de lei, la care se adaugă diverse sporuri.

Nu cred că au de ce să se plângă de salariul şi sporurile pe care le au. Comparativ cu cei din ţară, nu stăm rău cu salariul”, a precizat directorul CTP, Cristian Stoica, potrivit G4Media.

Protestul este unul spontan, nefiind asumat de sindicatul companiei de transport.

Pe traseele din Iaşi ar fi trebuit să circule marţi dimineaţă 70 de autobuze, însă niciun mijloc de transport de acest gen nu ieşit la stradă.

Ieşenii au aglomerat staţiile de transport din municipiu, fără a şti că autobuzele nu mai circulă, unii dintre călători fiind iritaţi de protestul lucrătorilor companiei de transport din Iaşi.