„În urma activităţilor specifice, poliţiştii locali au aplicat, pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 55/2020, un număr de 4.750 sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 594.000 lei. Aceste activităţi vor continua pe toată perioada prevăzută de actele normative în vigoare şi vom participa la acţiuni comune cu poliţiştii de la Poliţia Municipiului Galaţi, în zonele aglomerate şi cele care prezintă riscuri privind infectarea comunitară”, a declarat Petrică Hahui, directorul Poliţiei Locale Galaţi.
Unul din obiectivele acțiunilor de control a fost verificarea modului în care sunt respectate aceste prevederile Legii 55 în mijloacele de transport în comun și în acest context au fost verificate peste 18.000 de autobuze, troleibuze și tramvaie, însă numărul amenzilor aplicate a fost destul de redus, numai 95 de gălățeni fiind amendați pentru că nu purtau mască sau o purtau fără să-şi acopere nasul şi gura. Valoarea totală a amenzilor a fost de aproximativ 8.000 lei. Alți 178 de călători au scăpat doar cu un avertisment.
Numărul amenzilor aplicate în perioada ianuarie – noiembrie din acest an echivalează numărul sancțiunilor aplicate în perioada martie – decembrie din 2020, când polițiștii locali au aplicat 4.888 de amenzi, dintre care 3.499 pentru încălcări ale prevederilor Legii nr. 55/2020 privind prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19 și 1.389 pentru nerespectarea prevederilor Ordonanței de Urgență nr.1/1999 privind regimul stării de urgență.
Anul trecut, polițiștii au efectuat acțiuni de control în 18.565 de mijloace de transport în comun și au amendat 821 de gălățeni care nu purtau mască de protecție. Cum în acest an au fost aplicate numai 95 de sancțiuni, concluzia este că cel puțin în mijloacele de transport în comun sunt respectate prevederile Legii „anti-Covid”.