Giurgiu: o bătrână atacată pe stradă de un câine agresiv a ajuns la spital

Publicat: 17 nov. 2021, 22:15, de Corina Matei, în ESENȚIAL , ? cititori
Giurgiu: o bătrână atacată pe stradă de un câine agresiv a ajuns la spital

O femeie de 73 de ani, din Giurgiu, a ajuns marți la spital după ce a fost muşcată pe stradă de un câine agresiv, lăsat nesupravegheat.

Incidentul s-a produs pe strada 1 Decembrie, unde bătrâna se afla împreună cu câinele ei; acesta a fost atacat şi ucis de câinele agresiv. În încercarea de a-și salva cățelul, femeia a intervenit, dar fără succes, pentru că animalul a fost ucis de câinele agesiv, iar femeia a fost rănită.

După incident, a fost sesizată Poliția, iar echipajul ajuns la fața locului a reușit să depisteze animalul agresiv, dar și pe stăpânul acestuia.

Câinele a fost dus într-un adăpost din municipiu, iar pe numele stăpânului a fost deschis un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de neluarea măsurilor de prevenire a atacului canin asupra unei persoane.

Victima agresiunii a ajuns la spital, unde i-au fost tratate rănile.