Următoarele alegeri ar putea fi organizate de PSD. „Straşnică treabă face PNL. Se vede”

Publicat: 19 nov. 2021, 10:12, de Cezar Amariei, în ESENȚIAL , ? cititori
Următoarele alegeri ar putea fi organizate de PSD. „Straşnică treabă face PNL. Se vede”
Marcel Ciolacu - vot Buzău

Dacă actualul sistem de rotație a premierului, la un an și jumătate, s-ar păstra, alegerile din 2024 ar urma să fie organizate de social – democrați.

Acest lucru a fost taxat cu ironie de deputatul liberal Violeta Alexandru.

Din toată rocada asta gândită atât de profund rezultă că lasă PSD să organizeze alegerile din 2024. Straşnică treabă face PNL. Se vede”, a scris, joi seară, pe Facebook, Violeta Alexandru. 

Deocamdată, ambele partide insistă să fie primele care vor da premierul, însă există mari şanse ca propunerea PNL, Nicolae Ciucă, să fie persoana desemnată de preşedintele Klaus Iohannis. 

În aceste condiţii, mandatul premierului liberal ar urma să se încheie la 30 mai 2023 şi ar trebui să înceapă mandatul de un an şi şase luni al premierului PSD. 

În 2024 vor avea loc toate cele patru rânduri de alegeri: locale, parlamentare, europarlamentare şi prezidenţiale.