Scade presiunea de pe cadrele medicale. 167 de paturi libere la nivel național

Publicat: 26 nov. 2021, 16:15, de Laura Macovei, în ACTUALITATE , ? cititori
Scade presiunea de pe cadrele medicale. 167 de paturi libere la nivel național
100 de noi paturi pentru bolnavii de COVID-19

Potrivit datelor existente în aplicația alerte.ms, în prezent, la nivel național există 1.664 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. În București sunt avizate de DSP 389 paturi de ATI pentru pacienții de COVID-19.

De asemenea, la nivel național există o rezervă operațională de 81 paturi ATI destinate pacienților de COVID-19. Aceste paturi sunt activate, în dinamică, acolo unde numărul pacienților ATI depășește capacitatea secțiilor principale.

Distribuția paturilor în spitalele din țară

La nivel național, la acest moment sunt disponibile 167 paturi libere de ATI, 3 în București, 8 în județul Alba, 3 în județul Bacău, 8 în județul Botoșani, 4 în județul Călărași, 4 în județul Caraș Severin, 16 în județul Constanta, 2 în județul Dâmbovița, 8 în județul Dolj, 5 în județul Galați, 4 în județul Gorj, 1 în județul Harghita, 2 în județul Hunedoara, 25 în județul Iași, 1 în județul Mehedinti, 7 în județul Neamț, 7 în județul Olt, 2 în județul Sălaj, 15 în județul Sibiu, 9 în județul Suceava, 4 în județul Teleorman, 3 în județul Timiș, 10 în județul Vaslui, 16 în județul Vrancea, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2.