Bugetul Ministerului de Finanțe a fost avizat

Publicat: 22 dec. 2021, 15:45, de Otilia Caloian, în ECONOMIE , ? cititori
Bugetul Ministerului de Finanțe a fost avizat

Comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament au avizat miercuri, favorabil, bugetul Ministerului Finanţelor. Aviz favorabil au primit și Turismul și Transporturile.

Deputaţii şi senatorii din cele două comisii de specialitate au avizat proiectul cu 21 voturi „pentru” şi 9 „împotrivă”.

Propunerea de buget pentru Ministerul Finanţelor pe anul 2022 este de 5,918 miliarde lei credite bugetare, în scădere cu 16,14% faţă de anul precedent. De asemenea, valoarea creditelor de angajament se ridică la 5,921 miliarde lei, mai mică cu 17,27% comparativ cu anul 2021.

Pentru cheltuieli de personal sunt alocate 3,161 miliarde de lei credite de angajament şi o sumă similară de credite bugetare, ambele în creştere cu 2,09% faţă de execuţia preliminată a anului acesta.

Otilia Caloian și-a început cariera jurnalistică la începutul anilor 2.000. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Facultatea de Finanțe-Bănci. Este specializată în jurnalismul economic și de ... vezi toate articolele