Eminescu, artista și salata boeuf

Publicat: 17 ian. 2022, 19:22, de Puterea.ro, în Cultură , ? cititori
Eminescu, artista și salata boeuf
Eminescu si salata de bouef

Probabil că multă lume a văzut pe reţelele de socializare o poză cu o salată boeuf pe care tronează, cât de zâmbitor se poate, portretul lui Eminescu.

Habar n-am dacă poetului naţional i-ar fi plăcut maioneza şi genul ăsta de salată. Nu ştiu nici dacă iniţiativa de a-l imortaliza pe Eminescu pe un preparat din bucătărie e semn de bagatelizat şi căzut în derizoriu sau, dimpotrivă, unul de mare admiraţie şi apreciere.

Aşa cum nu vreau să-mi răspund nici la întrebarea dacă e bine sau rău că l-am coborât pe poet de pe piedestal, fix printre noi, urmaşii lui, aşa cum suntem… Acuma, na, dacă la concursul care îi poartă numele se recită şi câştigă premii poezii cu accente pornografice, mai înseamnă ceva că poetul a apărut şi pe o salată?

După cum se vede, portretul este făcut cu migală, cu temeinicie, cu atenţie la detalii, cu trudă. Nu oricine e în stare de aşa… artă. De remarcat că s-au folosit produse bio şi de calitate. Ca să-i pice, totuşi, bine poetului.

Şi, cea care a găsit de cuviinţă să-l sărbătorească astfel pe Eminescu de ziua lui, şi-a trecut, alături, pe poză, şi numele. Mariana. Mariana Ciocârlan pe numele întreg.

Doamna e pasionată de bucătărie şi a mai făcut salate. Pe care, de asemenea, le-a decorat pornind de la unele poveşti. Autograful nu a lipsit nici de pe acelea. De asemenea, Mariana Ciocârlan scrie versuri şi adoră lectura.