Covid-19. Copiii infectați prezintă un risc major de a face diabet

Publicat: 26 ian. 2022, 17:01, de Puterea.ro, în ACTUALITATE , ? cititori
Covid-19. Copiii infectați prezintă un risc major de a face diabet

Un studiu efectuat de cercetătorii de la Centrele pentru controlul și prevenirea bolilor (CDC) din SUA susțin că tinerii cu infecție Covid-19 prezintă un  risc mai mare de a fi diagnosticați cu diabet.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au luat în calcul diabetul declarat în termen de 30 de zile după o infecție Covid-19. Cercetătorii au constatat că cei care au suferit de Covid-19 aveau un risc cu 166% mai mare de a face diabet. Un risc dovedit – în cazul copiilor și adolescenților – de diabet de tip 1 și 2.

În acest studiu au fost incluse două milioane de copii. CDC transmit că un procent din aceste noi cazuri de diabet probabil au survenit la persoane aflate în prediabet, în SUA, un adolescent din cinci fiind în această situație.

”Infecția Covid-19 ar putea duce la diabet de tip 1 sau de tip 2 prin mecanisme complexe și diferite”, subliniază raportul CDC. Rezultatele studiului CDC sunt coerente și în legătură cu cercetări anterioare, care demonstrează o asociere între Covid-19 și diabet în cazul adulților. Cercetătorii avansează ipoteză că noul coronavirus ar putea acționa direct asupra celulelor pancreasului.

Așa cum explică franceinfo Guadeloupe, virusul penetrează țesuturile de la suprafața celulelor, provocând disfuncții multiple ale metabolismului glucozei. Cercetătorii vorbesc despre o ”relație bidirecțională” între diabet și Covid-19.

Pe lângă favorizarea apariției diabetului, virusul ar putea, de asemenea, să accelereze diabetul deja instalat în cazul unor persoane. În Germania, un alt studiu a constatat o creștere a cazurilor de diabet de tip 1 în cazul copiilor și adolescenților afectați de Covid-19.