Astfel, va oferi mai multe linii de credit:
Beneficiarii eligibili trebuie să introducă, în aplicația dedicată administrată de MEEMA, o cerere de finanțare până la data de 30 octombrie 2020, încheierea contractelor de finanțare între beneficiari și MEEMA urmând să se realizeze până la data de 31 decembrie 2020.
Banca se implică activ în implementarea celor trei măsuri de sprijin, astfel:
Dobândă: Robor 3M + 2 pp
Comisioane (percepute o singură dată, la acordare):
În această perioadă caracterizată de dificultățile generate de pandemia Covid-19, continuarea susținerii companiilor românești este o prioritate pentru BRD, iar implicarea băncii în implementarea schemelor de granturi recent aprobate de Guvernul României reprezintă o nouă etapă a acestui proces. Suplimentar deschiderii conturilor speciale pentru încasarea granturilor, banca va putea răspunde și nevoilor de finanțare generate de planurile de investiții în activități productive, cu o ofertă dedicată”, a spus Francois Bloch, CEO-ul BRD.
Guvernul României a adoptat la finalul lunii iulie Ordonanța de urgență pentru deschiderea a 3 scheme de finanțare pentru IMM-urile care au fost puternic afectate de criza coronavirusului COVID-19, proiect cuprins în Planul național de investiții și relansare economică, inițiat de Ministerul Fondurilor Europene și administrat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.